Trio Enescu concertează la Bucureşti pe 10 decembrie
Pe 10 decembrie ARCUB - Centrul Cultural al Municipiului București găzduieşte un nou concert extraordinar din seria DA CAPO ARCUB CHAMBER MUSIC.
Eugen Cojocariu, 25.11.2015, 19:10
Joi, 10 decembrie, de la ora 19:30, ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti invită publicul la un nou concert extraordinar din seria DA CAPO ARCUB CHAMBER MUSIC. Pe afiş este unul dintre cele mai apreciate ansambluri de muzică de cameră din Europa, TRIO ENESCU. În program: Beethoven – Trio cu pian în si bemol Major, Op. 97, Erzherzog”, Enescu – Sérénade lointaine, Brahms – Trio cu pian în do minor, Op. 101.
TRIO ENESCU înseamnă Alina Armonas-Țambrea (vioară), Gabriele Gylyte (pian) și Edvardas Armonas (violoncel). Ansamblul s-a înființat în 2011, când se împlineau 130 ani de la nașterea lui George Enescu. Marele compozitor reprezintă o nesfârșită sursă de inspirație pentru cei trei muzicieni care și-au propus să aducă în fața publicului, alături de repertoriul clasic, și piese mai puțin cunoscute, de exemplu, Sérénade lointaine pentru vioară, violoncel și pian scrisă de George Enescu în 1903.
TRIO ENESCU a primit aprecieri din partea criticilor și a presei care au remarcat precizia, sensibilitatea și expresivitatea celor trei instrumentiști. La scurt timp de la înființare, câștigau Premiul I la Concursul Internațional de Muzică de Cameră Helexpo” din Salonic, precum și Premiul Societății Brahms din Austria. Îndrumați de profesori remarcabli la Conservatoarele din Köln, Düsseldorf, Frankfurt și Paris, Alina Armonas-Țambrea, Gabriele Gylyte și Edvardas Armonas au concertat pe mari scene ale lumii: Alte Oper din Frankfurt (Germania), Sala Friedrich-von-Thiersch din Wiesbaden (Germania), Sala Filarmonicii din Vilnius (Lituania), Izumi Hall din Osaka (Japonia).
DA CAPO ARCUB CHAMBER MUSIC reprezintă prima serie de concerte de muzică de cameră cu participare internațională din București. Vă propunem o incursiune plină de varietate în lumea muzicii de cameră alături de artiști din 12 țări și un repertoriu de-a dreptul captivant – de la Joseph Haydn la Antonin Dvorak, de la Ludwig van Beethoven la George Enescu, de la Johannes Brahms la Leos Janacék.”, a declarat Răzvan Popovici, director artistic DA CAPO ARCUB CHAMBER MUSIC.