Premiu prestigios la 2014 ’s World’s Best Radio Programs!
Spectacolul Teatrului Naţional Radiofonic Metamorfoza, scenariu original de Ion Andrei Puican, inspirat după nuvela omonimă de Franz Kafka, a primit medalia de argint la categoria Best Drama Special, la 2014 World’s Best Radio Programs – New York Festivals. Ceremonia de decernare a premiilor a avut loc în seara zilei de luni, 23 iunie, la Manhattan Penthouse în New York.
Radio România, 25.06.2014, 11:57
Festivalul internaţional de la New York este cel mai amplu festival de profil prin numărul de producţii participante din întreaga lume. Tradiţia premiilor new yorkeze începe din 1982 şi a onorat până acum cele mai prestigioase posturi de radio din lume.
Acest premiu reconfirmă valoarea spectacolului radiofonic Metamorfoza, care a primit recent şi medalia de aur la Festivalul Internaţional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova 2014.
Metamorfoza aduce în contemporan ideea nuvelei kafkiene: marginalizarea şi izolarea individului într-o societate sociopată, transformarea personalităţii şi a laturii umane în funcţie de cerinţele sistemului şi a scării valorice care guvernează o comunitate şi implicit întreaga lume. Textul este un adevărat semnal de alarmă asupra societăţii de azi şi privind alienarea care ne pândeşte pe fiecare într-o asemenea societate.
Spectacolul radiofonic subliniază încă o dată actualitatea nuvelei lui Franz Kafka. Dacă la momentul apariţiei, nuvela a creat controverse prin stranietatea şi utopismul pe care le degaja, astăzi omul, societatea şi relaţionările umane se regăsesc întocmai imaginaţiei autorului.
În distribuţie: Alexandru Potocean, Andreea Grămoşteanu, Costel Caşcaval, Mirela Zeţa, Cătălin Babliuc, Vasile Calofir, Vlad Oancea, George Alexandru, Anca Ghenoside, Rob Pewtress, George Moise, Răzvan Zeţa, Iustina Tărăboanţă
Echipa de producţie: Janina Dicu – regia de studio, Mădălin Cristescu – regia muzicală, Mihnea Chelaru – Sound design, Ion Andrei Puican -regia artistică.
Serviciul Comunicare