Sportivul săptămânii: Gimnasta Sabrina Maneca Voinea
Gimnastica s-a aflat mulţi ani printre sporturile la care România a strălucit. La Jocurile Olimpice, de pildă, gimnaştii români au obţinut, de-a lungul vremii, 71 de medalii, dintre care 25 de aur, 20 de argint şi 26 de bronz.
Florin Orban, 10.10.2023, 09:24
Gimnastica s-a
aflat mulţi ani printre sporturile la care România a strălucit. La Jocurile
Olimpice, de pildă, gimnaştii români au obţinut, de-a lungul vremii, 71 de medalii,
dintre care 25 de aur, 20 de argint şi 26 de bronz. Cele mai multe au venit din
întrecerile feminine. Tot fetele au adus şi ultimele medalii olimpice
româneşti, de la Jocurile din 2012, de la Londra – aur la sărituri, prin Sandra
Izbaşa, argint la sol, obţinut de Cătălina Ponor, şi bronz în competiţia echipelor.
Din 2012 însă, echipele României nu s-au mai calificat la Jocurile Olimpice
nici la feminin, nici la masculin, iar la individual, prezenţa sportivilor
tricolori a fost palidă. Anul acesta însă, echipa feminină de gimnastică a
României şi-a reluat locul pe scena olimpică, obţinând, la Mondialele de la
Anvers, calificarea pentru Jocurile de la Paris, de anul viitor. La individual,
cel mai bun rezultat a fost realizat de Sabrina Maneca – Voinea, care s-a
clasat a patra în finala de la sol, foarte aproape de podium, iar Radio România
Internaţional a desemnat-o Sportivul Săptămânii.
În calificările
Mondialelor de la Anvers, Sabrina Maneca – Voinea a concurat doar la bârnă şi
sol, unde a fost punctată cu 13,666. Notele ei în concursul preliminar au fost
cele mai bune dintre toate rezultatele obţinute în Belgia de sportivele din
România. I-au adus calificarea în finala de la sol şi loc ca rezervă în finala
de la bârnă. Duminică, Sabrina a concurat ultima în lupta pentru medaliile de
la sol. A câştigat vedeta americană Simone Biles, cu 14,633. A doua s-a clasat
multipla campioană mondială şi olimpică Rebeca Andrade, din Brazilia, cu
14,500. Medalia de bronz i-a revenit unei alte brazilience, Flavia Saravia,
notată cu 13,966. Sabrina s-a clasat pe patru, la doar 2 zecimi de punct de
podium.
Sabrina Maneca
Voinea s-a născut la Constanţa, în ziua de 4 iunie 2007. Mama şi
antrenoarea ei, Camelia Voinea, a fost o gimnastă de înalt nivel, care a
obţinut, cu echipa României, medalia de aur la Mondialele din 1987, de la
Rotterdam, şi argintul la Jocurile Olimpice de la Seul, din 1988. Sabrina face
parte din echipa de junioare a României încă din 2017. A trecut anul acesta la
senioare, iar la Europenele desfăşurate în aprilie, la Antalya, a câştigat
medalia de bronz la sol.