Săptămâna sportivă
Aur, argint şi bronz pentru
România la Mondialele de kaiac-canoe! La Duisburg, sportivii din flotila română
au urcat de trei ori pe podium. Vineri, Cătălin Chirilă a obţinut medalia de
aur la canoe simplu pe distanţa de 500 de metri. Sâmbătă, el a câştigat
argintul la 1000 de metri, probă olimpică, obţinând totodată calificarea la
Jocurile de anul viitor, de la Paris. La canoe dublu, Oleg Nuţă şi Ilie
Sprincean au câştigat, sâmbătă, medaliile de bronz pe distanţa de 1000 de
metri. Duminică, în finala de la 500 de metri, probă olimpică, au ocupat locul
6, rezultat care le-a adus biletele pentru Paris 2024. România are acum 10
sportivi calificaţi pentru Jocurile Olimpice de anil viitor.
Florin Orban, 28.08.2023, 08:53

România a părăsit Campionatul
European de volei feminin. La Florenţa, Naţionala tricoloră a fost învinsă, în
optimile de finală, de Franţa, cu 3 la 1. Intrarea între primele 16 echipe ale
Europei reprezintă o performanţă în raport cu evoluţiile Naţionalei din ultima
vreme. Acum doi ani, la întrecerile continentale, România a ocupat penultimul
loc, 23. Cel mai bun rezultat al României la un Campionat European feminin s-a
înregistrat în 1963, când tricolorele au obţinut, pe teren propriu, medaliile
de bronz.
Trecem la handbal feminin. CSM
Bucureşti a câştigat, duminică, Supercupa României. În finală, campioanele au
trecut, la Piteşti, cu 31 la 22 de Rapid Bucureşti. Cele mai multe goluri ale
CSM-ului, şase, au fost înscrise de Cristina Neagu. În finala mică a
Supercupei, Dunărea Brăila a dispus de CSM Târgu Jiu cu scorul de 35-33.
În continuare, tenis. La Flushing
Meadows încep jocurile de pe tablourile principale ale ultimului turneu de Mare
Şlem al anului – US Open. La simplu
feminin, pe tabloul principal au intrat cinci jucătoare din România. Elena
Gabriela Ruse a venit din calificări, după ce, în ultimul tur, a învins-o pe
ucraineanca Daiana Iastremska, cu 7-6, 6-3. Direct pe tablou au mers Sorana
Cîrstea, Irina Begu, Ana Bogdan şi Patricia Ţig.
În weekend au avut loc jocuri contând pentru
etapa a şaptea a Superligii române de fotbal. Vineri, la Galaţi, Oţelul şi FC
Voluntari au încheiat la egalitate, 2 la 2, apoi Rapid Bucureşti a trecut, în
deplasare, de FC U Craiova 1948 cu 5 la 3. Sâmbătă, la Cluj, CFR a dispus de FC
Botoşani cu 3-1, iar la Bucureşti, Dinamo a încheiat egal, 1 la 1, jocul cu
Petrolul Ploieşti. În derby-ul etapei, duminică, la Ovidiu, Farul Constanţa a
învins cu 2-0 Universitatea Craiova. Luni, încă două partide ale rundei:
Hermannstadt cu Universitatea Cluj şi UTA Arad cu FCSB. Meciul Politehnica Iaşi
– Sepsi Sfântu Gheorghe a fost amânat pentru data de 19 octombrie. În clasament
conduce FCSB, cu 15 puncte din 5 partide. Urmează Universitatea Craiova, cu 14
puncte din 7 întâlniri.