Săptămâna sportivă
Sportiva română
Laura Ilie a obţinut medalia de bronz în proba de puşcă 10 m aer comprimat,
sâmbătă, la Cupa Mondială de tir sportiv desfăşurată la Jakarta, în Indonezia.
Fosta campioană europeană a reuşit un scor foarte bun în calificări, ocupând
locul al doilea cu 631,4 puncte. În finală însă, a obţinut al treilea punctaj,
respectiv 260. Aurul a fost câştigat de sportiva maghiară Eszter Meszaros, iar
argintul, de poloneza Aneta Stankiewicz.
Florin Orban, 30.01.2023, 11:11
Sportiva română
Laura Ilie a obţinut medalia de bronz în proba de puşcă 10 m aer comprimat,
sâmbătă, la Cupa Mondială de tir sportiv desfăşurată la Jakarta, în Indonezia.
Fosta campioană europeană a reuşit un scor foarte bun în calificări, ocupând
locul al doilea cu 631,4 puncte. În finală însă, a obţinut al treilea punctaj,
respectiv 260. Aurul a fost câştigat de sportiva maghiară Eszter Meszaros, iar
argintul, de poloneza Aneta Stankiewicz.
Duminică s-a încheiat
Openul de tenis al Australiei, primul turneu de Mare Şlem al anului. La
masculin s-a impus Novak Djokovic, iar la feminin, Arina Sabalenka. Dintre
sportivele din România, cel mai bine a mers Elena-Gabriela Ruse. Ea s-a oprit
în semifinalele probei de dublu feminin, în care a făcut echipă cu ucraineanca
Marta Kostiuk. Perechea româno – ucraineană a fost învinsă de cuplul ceh
Barbora Krejcikova / Katerina Siniakova, cap de serie numărul unu, care
ulterior a câştigat şi finala. Pentru Ruse și Kostiuk, calificarea în
semifinale a reprezentat cea mai bună performanță la un turneu de Mare
Șlem.
În competiţia
regională de hochei pe gheaţă Erste Liga, duminică, Sport Club Miercurea Ciuc a
învins echipa maghiară
Fehérvár Hockey Académia cu 7-3. Formaţia din Ungaria a jucat şi vineri, la
Braşov, împotriva Coronei, de care a fost învinsă cu 5 la 3. În clasament
conduce ACSH Gheorgheni, cu 75 de puncte din 34 de jocuri. Urmează Budapest
Hockey Académia, cu 73 de puncte din 33 de întâlniri.
În weekend au avut loc jocuri contând pentru etapa a 23-a a campionatului
Superligii române de fotbal. Vineri, Universitatea Cluj a încheiat la
egalitate, 0 la 0, jocul disputat pe teren propriu cu Rapid Bucureşti. Sâmbătă,
CS Mioveni a trecut, la Arad, de UTA cu 2-1. Cu acelaşi scor, Chindia
Târgovişte a dispus, în deplasare, de Petrolul Ploieşti. În al treilea joc al
zilei, Universitatea Craiova s-a impus, în Bănie, în faţa formaţiei FC
Hermannstadt cu 2-0.
Duminică, FC Botoşani a învins Argeşul, la Piteşti, cu 2-0. Apoi, la Sfântu
Gheorghe, echipa locală Sepsi a primit vizita formaţiei FC U Craiova. Partida a
fost întreruptă în minutul 26 de arbitrul central Andrei Chivulete din cauza
scandărilor anti-maghiare ale suporterilor echipei craiovene. Ulterior, acesta
a permis reluarea jocuului, pentru a-l întrerupe din nou, după doar câteva zeci
de secunde, de această dată definitiv, din cauza aceloraşi scandări. Este
pentru prima dată când un meci de fotbal din campionatul român este oprit din
cauza scandarilor extremiste din tribune.
Duminică s-a desfăşurat şi derby-ul etapei, la Bucureşti, între FCSB şi
Farul Constanţa. S-a impus Farul, cu 3 la 2, după ce a înscris ultimele doua
goluri în minutele de prelungiri. Luni, ultimul joc al etapei: FC Voluntari -
CFR Cluj. În clasament conduce Farul, cu 48 de puncte. Urmează CFR, cu 47.