Sportivul săptămânii – Simona Halep
Simona Halep rămâne jucătoarea română de tenis clasată cel mai sus în
ierarhia mondială. Luni, ea a revenit între primele 20 de sportive ale
clasamentului WTA, după un salt de 7 poziții, până pe locul 19. Ea a reușit
această performanță după evoluția de la turneul WTA 1000 de la Indian Wells,
unde a ajuns până în semifinale. Pentru prestația sa din California, Radio
România Internațional a desemnat-o Sportivul Săptămânii.
Florin Orban, 22.03.2022, 11:11

La Indian Wells, Halep a intrat direct în turul secund, unde s-a
întâlnit cu rusoaica Ekaterina Alexandrova, de care a trecut cu 6-2, 4-6, 6-2.
În turul trei a învins-o pe jucătoarea americană Cori Gauff cu 6-3, 6-4.
Optimile de finală au adus-o față în față cu Sorana Cîrstea, de care a trecut
clar, cu 6-1, 6-4. În sferturi a câștigat și mai categoric:
6-1, 6-1 cu sportiva croată Petra Martic. În semifinale însă, românca s-a oprit
în fața polonezei Iga Świątek, favorita numărul 3, care s-a impus cu 7-6, 6-4.
Ulterior, tânăra jucătoare din Polonia a câștigat turneul, după ce a învins-o,
în finală, în două seturi, cu 6-4, 6-1, pe grecoaica Maria Sakkari.
Simona Halep s-a născut la 27 septembrie 1991, la Constanţa. A debutat
în tenisul mare în 2006, când a disputat primele sale jocuri în circuitul ITF.
În 2010, a intrat în Top 100. În 2014, în luna august, a ajuns pentru prima
dată pe locul 2 în ierarhia mondială, loc care reprezenta deja, la acea vreme,
poziţia cea mai înaltă ocupată vreodată de o sportivă din România. Trei ani mai
târziu, mai exact în octombrie 2017, a urcat pe primul loc în clasamentul
mondial, poziţie pe care a părăsit-o în ianuarie 2018. A revenit pe locul întâi
în acelaşi an, în februarie, şi a rămas lider mondial până în debutul anului
2019, după Openul Australiei. S-a aflat în fruntea clasamentului WTA vreme de
64 de săptămâni. Are în palmares două victorii de Mare Șlem: în 2018, la Roland
Garros, și în 2019, la Wimbledon.