Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

România la Jocurile Olimpice: Los Angeles 1984, ediţia cu cei mai mulţi români medaliaţi

România s-a aflat în elita olimpică vreme de mulți ani. Între 1976 și 1988, mai exact între Jocurile Olimpice de la Montreal și cele de la Seul inclusiv, delegația tricoloră s-a aflat, în raport cu numărul de medalii, între primele zece din lume.

România la Jocurile Olimpice: Los Angeles 1984, ediţia cu cei mai mulţi români medaliaţi
România la Jocurile Olimpice: Los Angeles 1984, ediţia cu cei mai mulţi români medaliaţi

, 22.07.2021, 11:11

România
s-a aflat în elita olimpică vreme de mulți ani. Între 1976 și 1988, mai exact
între Jocurile Olimpice de la Montreal și cele de la Seul inclusiv, delegația
tricoloră s-a aflat, în raport cu numărul de medalii, între primele zece din
lume. Cea mai bună Olimpiadă, din punctul de vedere al rezultatelor, a fost cea
de la Los Angeles, din 1984, când România s-a situat pe locul doi în clasamentul
pe națiuni, cu 53 de medalii, dintre care 20 de aur, 16 de argint și 17 de
bronz, depășită doar de Statele Unite.


Jocurile Olimpice din 1984 s-au
desfășurat sub semnul boicotului mai multor țări din blocul comunist. Uniunea
Sovietică și-a anunțat decizia de a nu participa la Jocuri pe 8 mai 1984, fiind
urmată de Bulgaria și de Republica Democrată Germană pe 10 mai, apoi, pe rând,
de aproape toate statele satelite. România a fost singura țară din zona de
influență a Uniunii Sovietice care a refuzat să participe la boicot. Ca urmare,
sportivii români au fost priviți cu multă simpatie pe arenele olimpice
americane.


Fără îndoială, sportiva numărul unu
a delegației române la Jocurile de la Los Angeles a fost gimnasta Ecaterina
Szabo. Ea a câştigat patru medalii de
aur şi una de bronz. În lipsa sportivelor din Uniunea Sovietică, era deja
considerată favorita competiţiei. A ratat însă titlul de campioană olimpică
absolută din cauza unei căderi la bârnă. S-a revanşat în finalele pe aparate şi
a câştigat trei medalii de aur, respectiv la sărituri, sol şi bârnă, la ultimul
aparat la egalitate cu Simona Păucă. Totodată, a contribuit hotărâtor la
victoria echipei României în concursul pe naţiuni.


O altă disciplină la care România a
strălucit a fost canotajul. Cu 6 medalii de aur și două de argint, flotila
românească a dominat competiția. A fost ediția la care Elisabeta Lipă, una
dintre cele mai mari canotoare ale lumii, a câștigat prima sa medalie olimpică
de aur, alături de Marioara Popescu, la dublu vâsle. Lipă urma să urce, la
viitoarele ediții ale Jocurilor, de încă patru ori pe cea mai înaltă treaptă a
podiumului.


La ediția californiană a Jocurilor,
atletismul românesc a avut cele mai bune rezultate din istorie. Grație celor
trei medalii de aur, obținute de Maricica Puică, la 3000 de metri, de Doina
Melinte, la 800 de metri și de Anișoara Cușmir, la lungime, România s-a situat
pe locul 4 în ierarhia atletismului.


Să mai notăm că Los Angeles 1984 a
fost ultima ediție la care a luat parte Ivan Patzaichin, cel mai mare canoist
român din istorie. Alături de Toma Simionov, el s-a impus în proba de canoe
dublu, pe distanța de 1000 de metri. De-a lungul carierei sale, Patzaichin a
câstigat 4 medalii olimpice de aur, la cele 5 ediţii ale Jocurilor la care a participat, între 1968 şi 1984.


RadioRomaniaInternational · Romania La Jocurile Olimpice. – 22.07.2021
Sport
Sport la RRI vineri, 22 noiembrie 2024

Weekend sportiv – 22.11.2024

Echipa de handbal masculin Dinamo Bucureşti a fost învinsă, joi, în deplasare, de formaţia germană Fuchse Berlin cu 38-29, în Liga...

Weekend sportiv – 22.11.2024
Info Sport
Sport la RRI joi, 21 noiembrie 2024

Info Sport

Naţionala de fotbal a României a câştigat meciul cu Kosovo la ”masa verde”, cu 3-0, a comunicat miercuri, Uniunea Europeană de...

Info Sport
Foto: pixabay.com
Sport la RRI miercuri, 20 noiembrie 2024

Sport Club RRI – Handbal

La sfârşitul săptămânii trecute s-a desfăşurat ultima etapă a Ligii Campionilor la handbal feminin din acest an. Sâmbătă şi duminică,...

Sport Club RRI – Handbal
Foto: pixabay.com
Sport la RRI marți, 19 noiembrie 2024

Sportivul săptămânii – Fotbalistul Florin Niţă

Naţionala de fotbal a României a încheiat cu o victorie participarea sa în Liga Naţiunilor. Luni, la Bucureşti, cu 45 de mii de oameni în...

Sportivul săptămânii – Fotbalistul Florin Niţă
Sport la RRI luni, 18 noiembrie 2024

Săptămâna sportivă

Echipa de rugby a României a obţinut, sâmbătă, a doua sa victorie consecutivă din această toamnă. „Stejarii” au învins, la Bucureşti,...

Săptămâna sportivă
Sport la RRI vineri, 15 noiembrie 2024

Profil olimpic 2024: Halterofila Mihaela Cambei

La Jocurile Olimpice de la Paris, România a fost din nou reprezentată în competiţia de haltere, după o pauză de 8 ani. La ediţia Tokyo 2020,...

Profil olimpic 2024: Halterofila Mihaela Cambei
Sport la RRI joi, 14 noiembrie 2024

Profil olimpic 2024 – Canotoarele Simona Radiș și Ancuța Bodnar

Patru dintre componentele flotilei canotajului românesc au obţinut câte două medalii, dintre care una de aur şi una de argint. Este vorba de...

Profil olimpic 2024 – Canotoarele Simona Radiș și Ancuța Bodnar
Sport la RRI vineri, 08 noiembrie 2024

Weekend sportiv

Joi, campioana României a trecut, pe teren propriu, cu 2 la 0, de formaţia daneză Mitdjylland. Golurile au fost înscrise de Florin Tănase, în...

Weekend sportiv

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company