Weekend sportiv
La Campionatele Europene de nataţie de la Budapesta, înotătorul român Robert Glinţă a câştigat, joi, medalia de aur în proba de 100 de metri spate. El a înregistrat timpul de 52 de secunde şi 88 de sutimi, nou record al României. Vechiul record, de 53 de secunde şi 32 de sutimi, îi aparţinea tot lui Glinţă, din 27 mai 2018. Calificat la Jocurile Olimpice de la Tokyo în proba de 100 de metri spate, Robert Glinţă a obţinut a doua sa medalie la competiţia continentală din Ungaria, după argintul de la 50 de metri. Titlul câştigat de el reprezintă o premieră pentru România la un Campionat European de nataţie pentru seniori, în probele masculine. Este, totodată, primul aur european obţinut de un sportiv român după o pauză de 17 ani, de la cel adus de Camelia Potec, în 2004, de la Madrid, în proba de 200 de metri liber.
Florin Orban, 21.05.2021, 11:46

Să mai notăm că Robert Glinţă s-a născut la 18 aprilie 1997, la Piteşti. A început sportul încă de mic. S-a apucat mai întâi de karate, după care a trecut la nataţie. A bătut zeci de recorduri naţionale, atât la copii, cât şi la juniori şi seniori. A fost singurul înotător român care a ajuns în faza finalelor la Jocurile Olimpice de vară din 2016, de la Rio de Janeiro, unde cel mai bun rezultat al său a fost locul 8 în proba de 100 de metri spate.
Trecem la fotbal. În ultimul joc din etapa a 9-a a play-off-ului campionatului primei ligi române de fotbal, joi, la Clinceni, Academica a trecut cu 2-1 de Sepsi Sfântu Gheorghe. Cu o etapă înainte de finalul campionatului, Sepsi ocupă locul 4, la 3 puncte în spatele echipei de pe locul 3, Universitatea Craiova. Formaţia care se va clasa, în final, pe poziţia a treia va juca o partidă de baraj pentru accesul în competiţia europeană Conference League, cu câştigătoarea jocului dintre Chindia Târgovişte şi Viitorul Constanţa, formaţii venite din play-out.
Craiova are însă şansa unui acces mai rapid în Europa. Sâmbătă, la Ploieşti, Universitatea va disputa finala Cupei României, împotriva formaţiei Astra Giurgiu. Dacă gruparea din Craiova câştigă, merge direct în Conference League, iar la baraj intră Sepsi. Finala Cupei României va fi primul joc cu spectatori de la instalarea restricţiilor legate de pandemia de coronavirus. Din acest weekend, în România, arenele sportive vor fi deschise în procent de 25% spectatorilor vaccinaţi sau testaţi negativ la coronavirus.