Weekend sportiv
Florin Orban, 28.08.2020, 10:15
Miercuri, în al doilea tur preliminar al Ligii Campionilor,
CFR Cluj a pierdut, acasă, în faţa echipei croate Dinamo Zagreb, după
loviturile de departajare. La sfârşitul timpului regulamentar de joc, scorul a
fost 2 la 2. În prelungiri nu a marcat nimeni, iar la loviturile de la 11
metri, oaspeţii s-au impus cu 6 la 5. CFR Cluj va continua în turul al treilea
preliminar al Ligii Europa.
Joi, FC Botoşani, Universitatea Craiova şi FCSB au jucat în
primul tur preliminar al Ligii Europa. Formaţia din Botoşani a întrecut în
deplasare, în Kazahstan, cu 2 la 1, echipa Ordabasî Şimkent. În Georgia,
Universitatea Craiova a fost învinsă de Locomotive Tbilisi cu 2 la 1. În fine,
la Bucureşti, FCSB a trecut cu 3-0 de echipa armeană Şirak Ghiumri. Din cauza pandemiei de COVID-19,
preliminariile din acest sezon se dispută într-o singură manșă. Tragerea la
sorţi a partidelor din turul doi preliminar al Ligii Europa va avea loc luni,
31 august.
În weekend au loc
jocuri contând pentru etapa a doua a campionatului primei ligi române de
fotbal. Vineri, două partide: Gaz Metan Mediaş cu FC Argeş şi UTA Arad
cu FC Voluntari. Sâmbătă, FC Hermannstadt primeşte, la Sibiu, vizita formaţiei
Academica din Clinceni iar CFR Cluj se confruntă, acasă, cu Sepsi Sfântu
Gheorghe. Cele mai multe jocuri au loc duminică. FC Botoşani întâlneşte, pe
teren propriu, Politehnica Iaşi. La Craiova, Universitatea joacă împotriva
echipei Astra Giurgiu. În fine, la Bucureşti, FCSB are ca adversară formaţia
Viitorul Constanţa. Luni, ultimul joc al etapei: Chindia Târgovişte – Dinamo
Bucureşti.