Echipele române de fotbal în Cupele Europene
Echipa de fotbal CFR Cluj a fost învinsă de formaţia cehă Slavia Praga cu scorul de 1-0, marţi seara, pe teren propriu, în prima prima manşă a play-off-ului Ligii Campionilor la fotbal.
Florin Orban, 21.08.2019, 10:47
Echipa de fotbal CFR Cluj a fost învinsă de
formaţia cehă Slavia Praga cu scorul de 1-0, marţi seara, pe teren propriu, în
prima prima manşă a play-off-ului Ligii Campionilor la fotbal. Slavia, cu
internaţionalul român Nicolae Stanciu integralist şi cu Alexandru Băluţă pe
banca de rezerve, a câştigat prin golul marcat de Lukas Masopust, în minutul
28. Campioana României a fost dominată clar în prima repriză. După cum
subliniază Agerpres, Slavia a arătat un plus de viteză, de determinare, de
forţă, de tehnică şi, nu în ultimul rând, de valoare. În repriza a doua, CFR
putea obţine mai mult, dar a trimis balonul în bară în minutul 51 şi a ratat un
penalty prin francezul Billel Omrani, în minutul 79. Jocul de la Cluj a
consemnat prima utilizare a arbitrajului video (VAR) în România.
Manşa secundă
dintre Slavia şi CFR va avea loc pe 28 august, la Praga. Câştigătoarea va
evolua în grupele Champions League, iar învinsa în grupele Europa League.
Referitor la partida retur, Dan Petrescu, antrenorul CFR-ului, a declarat: Trebuie să încercăm iar un miracol şi să avem norocul pe care nu l-am
avut astăzi, dar şansele sunt foarte mici. Mici, mici, dar mergem să le jucăm,
a mai spus tehnicianul.
În play-off-ul Ligii Europa, FCSB
întâlneşte, joi, la Giurgiu, formaţia portugheză Vitória Guimarães. Gruparea
bucureşteană trece, în campionatul român, printr-o perioadă grea, marcată de
patru înfrângeri consecutive în ultimele patru jocuri. Victoria de săptămâna
trecută, din preliminariile Ligii Europa, de la Mladá Boleslav, cu 1-0, a
reprezentat astfel o surpriză pentru toată lumea. FCSB este, în continuare, în
căutarea unui antrenor pe măsura valorii ridicate a lotului de jucători, dar va
încerca intrarea în grupele Ligii avându-l la cârmă pe Vergil Andronache.
Acesta a fost secundul ultimilor doi antrenori ai FCSB-ului, Mihai Teja şi
Bogdan Andone, şi nu a mai condus ca principal decât echipa de liga a treia
Victoria Domneşti.