Weekend sportiv
Florin Orban, 16.08.2019, 11:20
Două dintre echipele de tradiţie din fotbalul românesc,
formaţiile bucureştene FCSB, fostă Steaua, şi Dinamo, trec prin momente grele
în campionatul primei ligi. Fostă campioană a Europei, FCSB ocupă, după primele
cinci etape, locul 10 din 14. Formaţia patronată de omul de afaceri George
Becali are doar 4 puncte, dintr-o victorie şi un egal în primele două etape.
Au
venit apoi trei înfrângeri consecutive care au împins gruparea bucureşteană
către subsolul clasamentului. E drept, în acest debut de campionat, FCSB joacă
partidele de acasă la Piteşti, la peste o sută de kilometri de Capitală şi de
bazinul său obişnuit de suporteri. Tot acolo va juca şi duminică, împotriva
echipei Politehnica Iaşi, formaţie care ocupă locul 3 în clasament şi nu a
cunoscut înfrângerea în acest sezon.
Dinamo Bucureşti, rivala de peste jumătate de secol a celor
de la FCSB, stă chiar mai rău. Gruparea din Şoseaua Ştefan cel Mare a Capitalei
ocupă locul 13, penultimul, cu o victorie şi patru înfrângeri. Este, poate, cel
mai slab debut de sezon din istoria dinamoviştilor. Anul trecut, au ratat, în
premieră, calificarea în play-off, iar anul acesta nu arată mai bine.
Să notăm jocurile etapei a şasea. Vineri, două partide: la
Târgu Mureş – FC Hermannstadt cu
Academica Clinceni, iar la Ploieşti – Chindia Târgovişte cu Dinamo. Sâmbătă,
Sepsi Sfântu Gheorghe primeşte vizita liderului, CFR Cluj. Ambele echipe sunt
neînvinse. Duminică, în afară de jocul de la Piteşti, de care deja am vorbit,
mai are loc o partidă: FC Botoşani cu Universitatea Craiova. Gruparea din
Botoşani se află pe locul 4 şi este neînvinsă. După un debut furtunos de
campionat, cu trei victorii, oltenii au pierdut ultimele două jocuri disputate…
Luni – ultimele două partide ale etapei: FC Voluntari cu Gaz Metan Mediaş şi
Astra Giurgiu cu Viitorul Constanţa.