Sportivul săptămânii – Jucătorul de tenis de masă Ovidiu Ionescu
Naţionala masculină de tenis de masă a României s-a calificat la Campionatele Europene care vor avea loc la Nantes
Florin Orban, 21.05.2019, 12:14
Tenisul de masă masculin din România se află în plin progres. Nu se ridică încă la nivelul celui feminin, dar rezultatele din ultima vreme se arată promiţătoare. În luna septembrie a anului trecut, Ovidiu Ionescu înregistra cea cea mai mare performanţă a tenisului de masă românesc la o competiţie europeană masculină din ultima jumătate de secol. El câştiga medalia de argint în proba masculină a Campionatelor Europene individuale din oraşul spaniol Alicante, egalând astfel performanţa realizată de Radu Negulescu, sportiv care a urcat, la Zagreb, în 1960, pe a doua treaptă a podiumului continental.
Tot Ovidiu Ionescu a câştigat, alături de spaniolul Alvaro Robles, argintul în proba de dublu a Campionatelor Mondiale din aprilie, de la Budapesta. A fost singura medalie obţinută de România la campionatele lumii din Ungaria.
În weekendul trecut, naţionala masculină de tenis de masă a României s-a calificat la Campionatele Europene care vor avea loc la Nantes, în Franţa în perioada 3-8 septembrie. La Bucureşti, tricolorii au câştigat Grupa 1 din faza a doua a preliminariilor. Sâmbătă, România a trecut de Lituania, cu 3 la 0, iar duminică a învins Serbia, cu 3 la 1. Din nou, Ovidiu Ionescu a câştigat toate partidele pe care le-a disputat, respectiv una în confruntarea cu Lituania şi două cu sârbii. În urma acestor rezultate, Radio România Internaţional l-a desemnat pe Ovidiu Ionescu Sportivul Săptămânii.
Ovidiu Ionescu s-a născut la Buzău, în ziua de 28 iunie 1989. Este legitimat în Germania, la Post SV Mühlhausen. Până la cele două medalii de argint amintite anterior, cea mai valoroasă performanţă din cariera sa fusese bronzul european obţinut la dublu mixt, în 2016, la Budapesta, alături de Bernadette Szőcs.