Săptămâna sportivă
În turneul de tenis de la Indian Wells, românca Simona
Halep, favorita nr. 2 a turneului, s-a calificat în sferturile de finală după
ce a învins-o pe ucraineanca Katerina Kozlova cu 7-6, 7-5. Într-un alt meci, românca
Mihaela Buzărnescu a fost învinsă de australianca Daria Gavrilova cu 6-2, 6-2.
Steliu Lambru, 11.03.2019, 11:30
În turneul de tenis de la Indian Wells, românca Simona
Halep, favorita nr. 2 a turneului, s-a calificat în sferturile de finală după
ce a învins-o pe ucraineanca Katerina Kozlova cu 7-6, 7-5. Într-un alt meci, românca
Mihaela Buzărnescu a fost învinsă de australianca Daria Gavrilova cu 6-2, 6-2.
Scrimera română Ana-Maria Popescu a
câştigat, duminică, Grand Prix-ul de spadă de la Budapesta. În finală, Popescu
a învins-o pe Young Mi Kang din Coreea de Sud cu 15-7.
În
etapa a 4-a a Campionatului European de rugby, România a învins Rusia cu 22-20.
În celelalte două meciuri ale grupei, Georgia a învins Germania cu 52-3 iar
Spania a trecut de Belgia cu 47-9. În clasament, România ocupă locul 4 din şase
echipe. În ultima etapă, Stejarii vor juca în deplasare cu Belgia
În Liga
Campionilor la handbal feminin, în grupa a 2-a, echipa română CSM Bucureşti a
remizat cu echipa germană Thuringer, 23-23. CSM Bucureşti a încheiat grupa pe
locul 4 şi în sferturi va juca împotriva echipei franceze Metz, câştigătoarea
grupei 1.
România a încheiat Campionatele
europene de lupte Under-23 de la Novi Sad din Serbia cu un bilanţ de şapte
medalii: patru de argint, trei cucerite la greco-romane de Florin Tiţa la
categoria 55 de kilograme, Răzvan Arnăut la 60 de kilograme, Lenard Berei la 130
de kilograme şi Kriszta Tunde Incze la feminin, categoria 65 de kilograme, şi
trei de bronz, toate la feminin, prin Suzanna Georgiana Şeicariu la categoria
53 de kilograme, Andreea Beatrice Ana la 55 de kilograme şi Diana Elena
Vlăsceanu la 76 de kilograme.
Au început fazele playoff şi playout
ale ligii 1 române la fotbal. În playoff, sâmbătă CFR Cluj a învins-o pe Sepsi
Sfântu Gheorghe cu 3-1, iar duminică Universitatea Craiova a trecut de Astra
Giurgiu cu 1-0. Luni are loc ultima partidă a etapei, cea dintre FCSB şi
Viitorul Constanţa. În faza playout, Dinamo Bucureşti a învins-o pe Dunărea
Călăraşi cu 2-0, FC Hermannstadt a cedat cu 0-2 în faţa lui Gaz Metan Mediaş şi
Politehnica Iaşi a cedat cu acelaşi scor, 0-2 în meciul cu FC Voluntari. Luni
se joacă FC Botoşani-Concordia Chiajna. În clasament conduce CFR Cluj cu 30 de
puncte, urmată de CSU Craiova cu 26 de puncte şi FCSB cu 25 de puncte.