Sportivul anului 2018 – Simona Halep
Jucătoarea română de tenis Simona Halep a dominat, la nivel mondial, anul 2018.
Florin Orban, 01.01.2019, 10:20
Jucătoarea română de tenis Simona Halep a dominat, la nivel mondial, anul 2018. S-a calificat în două din finalele celor patru turnee de Mare Şlem ale anului, câştigând una din ele. A dominat, în continuare, clasamentul WTA, încheind anul pe primul loc în ierarhia mondială. Totodată, s-a calificat pentru a cincea oară consecutiv la Turneul Campioanelor. A fost desemnată de WTA Jucătoarea Anului. În aceste condiţii, pentru a treia oară, şi pentru a doua oară consecutiv, Radio România Internaţional a desemnat-o pe Simona Halep Sportivul numărul unu al anului în România.
Românca a început anul cu o victorie. În debutul lunii ianuarie, ea s-a impus în turneul WTA de la Shenzen, atât la simplu, cât şi la dublu. La simplu, ea a învins-o în finală pe deţinătoarea trofeului, Katerina Siniakova, din Cehia, cu 6-1, 2-6, 6-0. În proba de dublu, Simona Halep şi Irina Begu au câştigat în faţa cuplului ceh Barbora Krejcikova / Katerina Siniakova cu 1-6, 6-1,10-8.
A urmat Openul Australiei de la Melbourne, în care Simona Halep a ajuns până în finală. Ea a trecut, în penultimul act al competiţiei, de jucătoarea germană Angelique Kerber, cu 6-3, 4‑6, 9-7. Şi-a asigurat astfel 2 milioane de dolari australieni şi 1.300 de puncte WTA. În lupta finală pentru trofeu, românca a fost însă învinsă de jucătoarea daneză de origine poloneză Caroline Wozniacki, care a câştigat în trei seturi, cu 7-6, 3-6, 6-4.
Principala sa performanţă a fost însă victoria obţinută în luna iunie, la Roland Garros. Trecând în finală cu 3-6, 6-4, 6-1 de jucătoarea americană Sloane Stephens, Simona şi-a adjudecat astfel primul turneu de Mare Şlem din carieră. Ea mai disputase două finale ale Openului francez, pierdute însă, în 2014, cu rusoaica Maria Şarapova, şi în 2017, cu letona Jelena Ostapenko.
În august, Simona Halep s-a întâlnit din nou cu Sloane Stephens, în finala turneului Premier 5 de la Montreal. A câştigat din nou, tot în trei seturi, cu 7-6, 3-6, 6-4. A urmat un alt turneu Premier 5, la Cincinnati. Simona a ajuns până în finală, dar a fost învinsă de olandeza Kiki Bertens, după mai mult de două ore de joc, cu 2-6, 7-6, 6-2, şi după ce a ratat, în setul secund, o minge de meci.
Pentru Simona, finala de la Cincinnati a fost a 33-a din carieră, până acum având 18 turnee WTA câştigate. Ea a obţinut şase titluri în 2013, la Nürnberg, s-Hertogenbosch, Budapesta, New Haven, Moscova şi Sofia. Au urmat două în 2014, la Doha şi Bucureşti, apoi trei în 2015, la Shenzhen, Dubai şi Indian Wells. Tot trei titluri i-au revenit în 2016, la Madrid, Bucureşti şi Montreal. In 2017 a câştigat la Madrid, iar anul acesta, cum am mai spus, a câştigat la Shenzhen, Roland Garros şi Montreal.
Practic, turneul de la Cincinnati a fost ultimul din 2018 la care Simona Halep a jucat în deplinătatea capacităţii sale fizice. Problemele de sănătate au făcut ca evoluţiile sale la US Open, apoi la concursurile de la Wuhan şi Beijing, din China, să fie sub aşteptări. Simona a hotărât apoi să se ocupe serios de hernia de disc de care suferă de mai multă vreme, renunţând să participe la alte competiţii, inclusiv la Turneul Campioanelor de la Singapore.
Născută la 27 septembrie 1991, la Constanţa, Simona Halep a debutat în tenisul mare în 2006, când a disputat primele sale jocuri în circuitul ITF. În 2010, a intrat în Top 100. În 2014, în luna august, a ajuns pentru prima dată pe locul 2 în ierarhia mondială, loc care reprezenta deja, la acea vreme poziţia cea mai înaltă ocupată vreodată de o sportivă din România. În octombrie 2017, a ajuns pe primul loc în clasamentul mondial, poziţie pe care a încheiat şi anul 2018.