Sport Club RRI – Judoka Alina Dumitru
Cu exact 10 ani în urmă, la Beijing se desfăşurau Jocurile Olimpice. Prima medalie de aur a României a fost câştigată de Alina Dumitru, în concursul feminin de judo, categoria 48 de kilograme.
Florin Orban, 13.08.2018, 11:05
Cu exact 10 ani în urmă, la Beijing se desfăşurau Jocurile Olimpice. Prima medalie de aur a României a fost câştigată de Alina Dumitru, în concursul feminin de judo, categoria 48 de kilograme.
In sala de sport a Universităţii Ştiinţelor şi Tehnologiei din Beijing, în faţa a peste 6000 de spectatori, valoroasa noastră sportivă a avut un parcurs fără greşeală, care i-a adus, in final, medalia de aur. Prima adversară a Alinei a fost unguroaica Eva Czernovicki. Românca a început asaltul abia la jumătatea timpului regulamentar de joc. La mai puţin de doua minute de final, a reuşit un waza ari care, până la capăt, s-a dovedit a fi hotărâtor. A urmat, în sferturile de finală, confruntarea cu sportiva coreeană Youngran Kim.
Lupta a fost echilibrată preţ de trei minute şi jumătate, apoi Alina s-a impus prin ippon, urcând in semifinală. A urmat întâlnirea cu multipla campioană olimpică Ryoko Tani, din Japonia, o adevărată legendă în judo. Ambele sportive au evoluat prudent, evitând angajamente riscante, fapt care le-a adus, rapid, câte două avertismente din partea arbitrului. La un moment dat însă, Ryoko Tani a primit un al treilea avertisment, echivalent cu un waza ari pentru Alina şi hotarâtor în stabilirea rezultatului final.
In lupta pentru medalia de aur, Alina Dumitru a intălnit-o pe cubaneza Yanet Bermoy, in faţa careia s-a impus categoric, prin ippon. Primul interviu pe care l-a acordat Alina după coborârea de pe tatami a fost, în exclusivitate, pentru Radio România Internaţional. „A fost un pic greu, dar a fost bine până la urmă. Nu-mi vine să cred, nu ma aşteptam nici eu să termin asa de repede, dar aşa a fost să fie. Mi-am dorit acest titlu olimpic din tot sufletul, am luptat pentru el şi am muncit mult si iată că visul mi s-a împlinit. Dedic această victorie antrenorului meu, in primul rând, ca el m-a ajutat să ajung până aici. Apoi părinţilor mei, prietenului meu, tuturor celor care au fost alături de mine şi m-au susţinut.”
Să mai notăm că Alina Dumitru s-a născut la data de 30 august 1982, la Bucureşti, oraş în care a început să practice judo-ul, la vârsta de 12 ani. Din 2004 a dominat fără încetare categoria sa, la nivel european, fiind de 8 ori campioană continentală. Performanţa sa de la Beijing este cea mai mare atât din cariera Alinei, cât şi din istoria practicarii judo-ului în România. Ea a fost urmată de o medalie de argint, cucerită la Jopcurile Olimpice de la Londra, în 2012