Fotbal Flash
În presa de la Bucureşti continuă ecourile înfrângerii Naţionalei române de fotbal în faţa Poloniei, care înseamnă aproape sigur ratarea calificării la Cupa Mondială din 2018.
Florin Orban, 15.06.2017, 11:30
În presa de la Bucureşti continuă ecourile
înfrângerii Naţionalei române de fotbal în faţa Poloniei, care înseamnă aproape
sigur ratarea calificării la Cupa Mondială din 2018. 20 de ani fără Campionat
Mondial, titrează ProSport, amintind că tricolorii n-au mai fost prezenţi la
întrecerea supremă a fotbalului din 1998, de la competiţia găzduită de Franţa. În acest moment, România
ocupă locul 4 în grupa E a preliminariilor pentru Mondiale, iar şansele de a
ocupa locul 2 şi de a ajunge la baraj sunt infime.
Moralul
suporterilor Naţionalei române a mai crescut puţin după victoria de marţi
împotriva reprezentativei statului Chile. Tricolorii au reuşit să întoarcă
scorul de la 0-2 la 3-2, pe fondul unui joc mai ofensiv ca niciodată. Mai mult,
antrenorul german al echipei României, Cristoph Daum, a introdus în teren mai
mulţi jucători tineri, care au evoluat foarte bine.
Nu este clar
însă dacă victoria cu Chile îi mai poate asigura lui Daum rămânerea la cârma
echipei. Obiectivul contractului său cu Federaţia Română de Fotbal a fost
calificarea la Cupa Mondială din 2018, după cum declara preşedintele FRF,
Răzvan Burleanu. Acum, obiectivul este 99% ratat, dar antrenorul german a
afirmat, după jocul cu Chile, că i s-a spus că se doreşte prelungirea
contractului indiferent de calificare…
Gazeta
Sporturilor preia un interviu acordat de Cristoph Daum presei germane.
Răspunzând întrebărilor publicaţiei Die Welt, tehnicianul a declarat că dacă ar
simţi că echipa şi suporterii ar fi împotriva lui, ar pleca imediat. Dar nu
este cazul, a precizat Daum.