Weekend sportiv
Dinamo Bucureşti a obţinut, joi, o victorie mare în Liga Campionilor la handbal masculin.
Florin Orban, 29.10.2021, 11:11
Dinamo Bucureşti a obţinut, joi, o victorie mare în Liga Campionilor la handbal masculin. Formaţia antrenată de Xavi Pascual a trecut, pe teren propriu, de echipa maghiară Veszprém cu 31 la 29. Este a doua victorie a campioanei române în Grupa B a Ligii. Mai mult, vine în faţa unei formaţii care a jucat de patru ori finala Ligii Campionilor, respectiv în 2002, 2015, 2016, 2019. În acest moment, Dinamo ocupă locul 6 în grupă, cu 4 puncte. Echipa română va disputa următorul joc în deplasare cu formaţia germană Flensburg-Handewitt, pe 17 noiembrie.
Din handbalul feminin, să notăm că, sâmbătă, CSM Bucureşti va juca pe teren propriu, în Liga Campionilor, cu formaţia franceză Brest Bretagne. În acest moment, campioana României ocupă locul 4 în grupa A, cu 6 puncte. Pe primele două locuri se află echipa rusă Rostov-Don şi gruparea maghiară Ferencváros, cu câte 8 puncte. Pe trei se clasează formaţia daneză Team Esbjerg, cu 7. După CSM se află echipa germană Borussia Dortmund, cu 5 puncte, apoi Brest Bretagne, cu 4. Ultimele două locuri în grupă sunt ocupate de echipa croata Podravka Koprivnica, cu 2 puncte, şi de muntenegrencele de la Buducnost Podgorica, fără niciun punct.
Mai departe, fotbal. Cunoaştem numele celor 8 echipe calificate în sferturile de finală ale Cupei României. Acestea sunt CSO Filiaşi, din liga a treia, FC Buzău şi Poli Timişoara, din eşalonul secund, şi echipele de primă ligă Chindia Târgovişte, FC Argeş, Universitatea Craiova, Sepsi Sfântu Gheorghe şi FC Voluntari. Joi, în ultimele jocuri din optimi, FC Buzău a trecut de Dunărea Călăraşi cu 3-0, Sepsi s-a impus la Drobeta Turnu Severin cu 1-0 în faţa formaţiei FC U Craiova, iar Poli a câştigat cu 2-0 jocul disputat la Timişoara cu Rapid Bucureşti.
În weekend au loc meciuri contând pentru campionatul primei ligi române, etapa cu numărul 14. Vineri, un singur joc : FC Botoşani cu Farul Constanţa. Sâmbătă, Universitatea Craiova se confruntă cu CS Mioveni, iar CFR Cluj, cu FC Voluntari. Duminică sunt programate trei partide : Gaz Metan Mediaş cu Academica din Clinceni, Sepsi Sfântu Gheorghe cu Dinamo şi FCSB cu FC Argeş. Luni vor avea loc ultimele două partide ale etapei: UTA Arad cu Chindia Târgovişte şi Rapid Bucureşti cu FC U Craiova. În clasament conduce Clujul, cu 33 de puncte. Urmează Universitatea Craiova, cu 25.