Fotbal flash
Mijlocaşul român Lucian Sânmărtean a pasat decisiv la golul prin care formaţia saudită Al-Taawoun a învins-o pe Lokomotiv Taşkent cu scorul de 1-0, pe teren propriu, în Grupa A a Ligii Campionilor Asiei la fotbal.
Florin Orban, 23.02.2017, 11:55
Mijlocaşul român Lucian
Sânmărtean a pasat decisiv la golul prin care formaţia saudită Al-Taawoun a
învins-o pe Lokomotiv Taşkent cu scorul de 1-0, pe teren propriu, în Grupa A a
Ligii Campionilor Asiei la fotbal. Echipa antrenată de Constantin Gâlcă, debutantă
în Liga Campionilor, a avut şi o bară, prin Abdulrahman Al-Barakah, la scurt
timp după pauză. Lucian Sânmărtean a evoluat timp de 87 de minute, fiind apoi
înlocuit cu Abdullah Kano. Şi echipa antrenată de Cosmin
Olăroiu, Al Ahli din Dubai, a început cu dreptul noul sezon al competiţiei, în
aceeaşi grupă, învingând formaţia iraniană Esteghlal cu 2-1.
Formaţiile din campionatul
român de fotbal nu vor mai putea evolua în prima ligă dacă sunt sau vor intra
în insolvenţă. Măsura se va aplica începând cu sezonul 2018-2019. Decizia a
fost luată de Comisia de Licenţiere din cadrul Federaţiei Române de Fotbal şi
reprezintă o aliniere la normele europene. FRF urmăreşte, prin această măsură,
să nu se mai ajungă în situaţiile din trecut, când echipele aflate în insolvenţă
şi ajunse în play-off n-au putut juca în cupele europene.
În acest moment, patru
echipe din Liga I sunt în insolvenţă: Gaz Metan Mediaş, Pandurii Târgu Jiu, ASA
Târgu Mureş şi CFR Cluj.
Echipa de jucători sub 19
ani a clubului Viitorul Constanţa a ratat calificarea în sferturile de finală
ale Ligii Campionilor pentru echipe de tineret, UEFA Youth League. In optimi,
Viitorul a pierdut cu 0 la 3, în deplasare, în faţa echipei FC Porto. Echipa
din Constanţa a ajuns în această fază a competiţiei după ce a devenit, în vara
precedentă, campioană naţională. În Europa, jucătorii antrenaţi de Nicolae
Roşca au trecut rând pe rând de Şerif Tiraspol, FC Zürich şi FC Copenhaga.