Sport Club RRI: Festival de tenis la Bucureşti
In fiecare an, capitala României găzduieşte un turneu de tenis din calendarul ATP 250. Până nu demult, competiţia, care se desfăşoară pe zgură, în aer liber, avea loc în toamnă, mai exact în septembrie.
Florin Orban, 30.04.2014, 11:57
In fiecare an, capitala României găzduieşte un turneu de tenis din calendarul ATP 250. Până nu demult, competiţia, care se desfăşoară pe zgură, în aer liber, avea loc în toamnă, mai exact în septembrie. Din 2012, turneul a fost mutat la sfârşitul lunii aprilie.
Ediţia de anul acesta a competiţiei, desfăşurată sub denumirea BRD Năstase Ţiriac Trophy şi dotată cu premii de 426.605 euro, s-a încheiat duminică.
A câştigat tenismanul bulgar Grigor Dimitrov, numărul 16 mondial, care s-a impus în finala disputată cu cehul Lukas Rosol, câştigătorul de anul trecut, în două seturi: 7-6, 6-1. După meci, Dimitrov a declarat: “Cred că astăzi a fost una dintre zilele în care cu am jucat cu adevărat bine. N-am fost foarte mulţumit de cum am jucat anterior în turneu. Dar astăzi a fost o zi în care am ştiut că trebuie să-mi ridic un pic nivelul, mai ales după primul set. Lukas este cu adevărat un jucător bun, loveşte mingea foarte tare şi a avut câteva reuşite de excepţie. Dar am ştiut la ce sa mă aştept, am tratat bine meciul, m-am impus când a trebuit şi am câştigat punctele cele mai importante. Aşa că săptămâna s-a încheiat cu bine pentru mine.”
Proba de dublu a turneului de la Bucureşti a fost câştigată de perechea alcătuită din românul Horia Tecău şi olandezul Jean-Julien Rojer, învingătoare, în finală, în faţa cuplului polonez Mariusz Fyrstenberg / Marcin Matkowski cu 6-4, 6-4. Horia Tecău are acum în palmares 19 turnee ATP câştigate la dublu. Trei dintre aceste victorii au fost obţinute anul acesta, alături de Rojer, la Zagreb, Casablanca şi Bucureşti.
Unul dintre momentele interesante ale săptămânii a fost meciul demonstrativ disputat sâmbătă seară. S-au întâlnit, pe teren, Cedric Pioline, fost număr 5 în clasamentul mondial, Goran Ivanisevic, fost număr 2 în lume, Andrei Pavel, cel mai bun tenisman român din noul mileniu, şi Ilie Năstase, fost lider al clasamentului mondial, cel mai mare tenisman român din toate timpurile.
Pioline a facut pereche cu Ivanisevic, iar Pavel, cu Năstase. Deşi scorul final are mai puţină importanţă, putem nota că victoria a revenit românilor după 6-2, 3-3 şi un tiebreak câştigat la 2.