Sport Club RRI – In memoriam, Costică Ştefănescu
Fostul mare fotbalist Costică Ştefănescu şi-a găsit sfârşitul marţi, în condiţii dramatice. Diagnosticat cu o boală incurabilă, el şi-a pus capat vieţii aruncându-se de la etajul cinci al Spitalului Militar din Bucureşti.
Florin Orban, 21.08.2013, 12:20
Fostul mare fotbalist Costică Ştefănescu şi-a găsit sfârşitul marţi, în condiţii dramatice. Diagnosticat cu o boală incurabilă, el şi-a pus capat vieţii aruncându-se de la etajul cinci al Spitalului Militar din Bucureşti. A fost demarată o anchetă pentru a lămuri împrejurările sinuciderii marelui om de fotbal. Costică Ştefănescu a evoluat pentru România, în perioada 1977-1985, de 66 de ori. El a fost căpitanul echipei naţionale la turneul final al Campionatului European din 1984.
A debutat în prima divizie la Steaua Bucureşti, în 1969, formaţie pentru care a evoluat până în 1973. S-a transferat apoi la Universitatea Craiova, unde a cunoscut cele mai mari performanţe, ca fundaş central şi libero. Pentru gruparea olteană, Ştefănescu a evoluat timp de 13 sezoane şi a ajuns, în 1983, până în semifinalele Cupei UEFA. În 1986, s-a transferat la FC Braşov, unde şi-a încheiat cariera de jucător în 1988.
A jucat în prima divizie de 490 de ori şi a a deţinut recordul de prezenţe în liga întâi până în octombrie 2012, când a fost depăşit de Ionel Dănciulescu. Ca jucător, Costică Ştefănescu a câştigat de trei ori Cupa României cu Steaua, respectiv în 1969, 1970 şi 1971, şi de de patru ori cu Universitatea Craiova, şi anume în 1977, ‘78, ‘81 şi ‘83, Cu gruparea olteană a obţinut şi trei titluri de campion al României, în 1974, ‘80 şi ‘81.
În cariera sa de antrenor, Costică Ştefănescu a lucrat la mai multe echipe din ţară, printre care FC Braşov, Steaua, FCM Bacău, FC Timişoara, Astra Ploieşti, şi Universitatea Craiova. In străinătate, a antrenat în special echipe din lumea arabă. In perioada 1994 – 1998 a fost secundul lui Anghel Iordănescu la echipa naţională a României.