Săptămâna sportivă – 8.07.2013
Sâmbătă, la Varna, în Bulgaria, Naţionala feminină de volei a României a învins formaţia Ungariei cu scorul de 3‑2.
Florin Orban, 08.07.2013, 11:34
Sâmbătă, la Varna, în Bulgaria, Naţionala feminină de volei a României a învins formaţia Ungariei cu scorul de 3‑2. Pentru voleibalistele tricolore, s-a încheiat astfel ultimul turneu din Liga Europeană, Grupa A. În clasamentul final al grupei, pe primul loc s-a clasat Bulgaria, cu 27 de puncte, urmată de România, cu 20 de puncte, ambele calificate la turneul final. Pe trei s-a clasat Turcia, cu 16 puncte, iar pe patru – Ungaria, cu 9 puncte. Turneul Final Four va avea loc la Varna, pe 13 şi 14 iulie. Alături de Bulgaria şi România vor evolua Belgia şi Germania, primele două clasate în Grupa B.
La Universiada de vară care a debutat duminică în oraşul Kazan, din Federaţia Rusă, sportivii români au obţinut deja o medalie. In concursul feminin de spadă, Simona Pop a obţinut bronzul. In aceeaşi competiţie, Diana Donoiu a obţinut locul 29, Ioana Adriana Dumitru s-a clasat pe locul 58, iar Maria Udrea, pe 59. În concursul de haltere, la categoria 53 de kilograme, Dana Berchi a ocupat locul 6, cu un total de 182 de kilograme. Să mai notăm că în turneul de baschet masculin, România a trecut de Filipine cu 106 la 58.
România a câştigat turneul internaţional de polo pe apă de la Oradea. Tricolorii au înregistrat, în final, 9 puncte. Ei au fost urmaţi de Slovacia, cu 6 puncte, de echipa de tineret a Ungariei, cu 3 puncte, şi de Marea Britanie, fără niciun punct. Duminică, în ultima zi a întrecerii, România a trecut de selecţionata maghiară de tineret cu 10 la 7, iar Slovacia a învins cu 10-3 Marea Britanie.
In perioada 19 iulie – 4 august, la Barcelona au loc Campionatele Mondiale de Nataţie. In concursul masculin de polo, România face parte din grupa D, alături de Italia, Germania şi Kazahstan.
Trecem la tenis. In manşa inaugurală a turneului ATP de la Stuttgart, care debutează luni şi are premii totale de 410.200 de euro, Victor Hănescu îl întâlneşte pe rusul Dmitri Tursunov.
La Bastad, în Suedia, unde sunt în joc 433.770 de euro, perechea Marius Copil / Horia Tecău joacă în primul tur împotriva cuplului ceho-slovac Jan Hajek / Filip Polasek.
Din fotbal, să notăm câteva rezultate din partidele amicale disputate de echipele româneşti. Ceahlăul Piatra Neamţ a învins formaţia rusă Rubin Kazan cu scorul de 2-1, duminică, într-un meci amical jucat în stagiul de pregătire din Slovenia. In Austria, Concordia Chiajna a învins formaţia de liga a treia Austria Salzburg cu scorul de 4-2. La Debreţin, în Ungaria, Gaz Metan Mediaş a terminat nedecis, scor 0 la 0, cu formaţia ucraineană Goverla Ujgorod. Tot la egalitate, dar 1 la 1, s-a încheiat şi jocul pe care Dinamo Bucureşti l-a disputat cu formaţia scoţiană de liga a treia Ayr United, duminică seară, la Leeds.