Jurnal românesc – 24.04.2023
Elevii români din afara graniţelor ţării, bursieri ai statului român, vor beneficia de reducere de 75% pentru accesul la muzee, la concerte, la spectacole de teatru, de operă, de film, precum şi la alte manifestări culturale şi sportive organizate de instituţii publice pe teritoriul României. Decizia a fost luată de Comisia pentru învăţământ din Camera Deputaţilor care a adoptat un amendament al PSD în acest sens la proiectul Legii învăţământului preuniversitar.
Daniela Budu, 24.04.2023, 10:38
Elevii români din afara graniţelor ţării, bursieri ai statului român, vor beneficia de reducere de 75% pentru accesul la muzee, la concerte, la spectacole de teatru, de operă, de film, precum şi la alte manifestări culturale şi sportive organizate de instituţii publice pe teritoriul României. Decizia a fost luată de Comisia pentru învăţământ din Camera Deputaţilor care a adoptat un amendament al PSD în acest sens la proiectul Legii învăţământului preuniversitar.
Deputaţii din comisie au continuat, sâmbătă, dezbaterile la acest proiect, de la secţiunea învăţământul pentru românii din afara graniţelor, acceptând mai multe amendamente ale PSD, USR şi AUR. Potrivit celor adoptate, Ministerul Educaţiei, în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe şi Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, poate organiza unităţi de învăţământ ‘de tip şcoală românească din afara graniţelor ţării’, cu predare în limba română, pe lângă oficiile diplomatice şi instituţiile culturale ale României în străinătate.
De asemenea, poate organiza cursuri de limbă, cultură şi civilizaţie românească, în conformitate cu legislaţia statului respectiv, în unităţile de învăţământ unde învaţă un număr considerabil de preşcolari sau elevi români. Deputaţii din Comisie au admis şi un amendament al USR prin care absolvenţii de învăţământ gimnazial sau liceal din străinătate vor putea fi înscrişi şi la evaluarea naţională special organizată în România, nu numai la examenul naţional de Bacalaureat, cum este prevăzut acum în proiectul de lege.
Departamentul pentru Românii de Pretutindeni anunță o serie de evenimente dedicate Zilei Românilor de Pretutindeni, care se vor desfășura la București, în perioada 25 – 28 mai 2023. Cu această ocazie, Instituția invită românii din afara granițelor țării să participe la activitățile culturale programate în această perioadă. Menținerea legăturii cu comunitățile de români din afara granițelor țării, întărirea identității lor etnice, culturale, lingvistice și religioase și recunoașterea importanței pe care statul român o acordă acestora reprezintă principalul obiectiv al acestui demers- anunță instituția într-un comunicat. Potrivit acestuia, cheltuielile cu transportul din țara de reședință la București și retur vor fi asigurate de către participant. De asemenea, cheltuielile privind cazarea și masa, în perioada evenimentelor, vor fi asigurate de către organizatori.
Institutul Cultural Român de la Madrid organizează cea de-a XIII-a ediție a Festivalului Filmului Românesc în Spania, în perioada aprilie – decembrie 2023. Inaugurarea a avut loc pe 20 aprilie, la Madrid, în prezența autorităților române și a celor locale spaniole. Proiectul anual de promovare a cinematografiei românești, pe care ICR Madrid l-a inițiat în anul 2010, constă în proiectarea a 5-6 pelicule recente în capitala Spaniei, fílmele fiind ulterior itinerate și în alte orașe spaniole, precum Barcelona (al doilea pol cultural al Spaniei), Valencia (în regiunea cu o imigrație românească foarte puternică și o filmotecă foarte activă), Sevilla sau Palma de Mallorca. Anul acesta vor fi proiectate șase filme realizate în anii 2021 și 2022, în Madrid și în alte șapte orașe spaniole.
Institutul Cultural Român de la Varşovia itinerează expoziţia ‘Timişoara – patrimoniul sub reflectoare / Spotlight Heritage Timişoara’ la Biblioteca Publică Voievodală din Cracovia, în perioada 21 aprilie – 31 mai 2023. Prezentată iniţial la Varşovia, cu sprijinul Ambasadei României în Polonia, apoi la Poznan, expoziţia îşi propune să prezinte publicului polonez patrimoniul construit şi poveştile oraşului care deţine anul acesta titlul de Capitală Europeană a Culturii. Prin proiect, Institutul Cultural Român de la Varşovia continuă să ofere vizibilitate Timişoarei, oraş care deţine în 2023 titlul de Capitală Europeană a Culturii, patrimoniului său multietnic, dar şi spiritului antreprenorial care-l caracterizează – se mai arată în comunicat.
Scriitoarea Doina Ruști a participat pe 22 aprilie la Festival de Carte de la Paris, în cadrul căruia a susținut un dialog legat de apariția în limba franceză a romanului său Zogru și o sesiune de autografe. Cartea (tipărită pentru prima oară în 2006) s-a bucurat de succes, fiind tradusă în spaniolă, italiană, maghiară și bulgară și recompensată cu mai multe premii, între care Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru Cea mai bună carte de proză a anului 2006. Doina Ruști a scris romane cu miză socială puternică, apreciate de critica literară, traduse în peste 15 limbi, inclusiv în chineză, și cu recenzii laudative în numeroase publicații internaționale.