Jurnal românesc – 11.04.2023
Două dintre
ideile diasporei româneşti din domeniul Cercetării – internaţionalizarea din
învăţământul superior şi lansarea unui program naţional de sprijinire a
ştiinţelor exacte, au devenit realitate în noul pachet legislativ de la
Bucureşti, a declarat ministrul Educaţiei, Ligia Deca, în deschiderea
Conferinţei Smart Diaspora 2023. Se înfiinţează Programul
naţional pentru internaţionalizarea universitară, în cadrul căruia vorbim
despre facilităţi pentru cercetători şi profesori din diaspora, despre
împuternicirea universităţilor de a-şi putea atinge misiunea nobilă, despre
stimularea şi atragerea creierelor importante din întreaga lume pentru a veni
şi a vedea valoarea universităţilor româneşti, a spus ministrul. Aceasta a
subliniat că în cadrul aceluiaşi program sunt sprijinite universităţile
româneşti în demersul lor de a face parte din reţele de universităţi europene,
instrument care are şi o misiune identitară, de a construi cetăţenia europeană.
La rândul său, ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Sebastian
Burduja, a subliniat că pentru România viitorului sunt necesare trei
componente: angajamentul la cel mai înalt nivel al statului pentru
cercetare-inovare românească, valoarea minţilor româneşti şi unitatea.
Cred că ţara noastră are cea mai importantă materie pe care o doreşte
orice ţară, materia cenuşie. Românii din diaspora înseamnă şi conectarea
României la piaţa globală a ideilor, a afirmat Burduja. El a precizat că
bugetul cercetării a fost majorat în acest an cu 70%. Conferinţa Smart Diaspora 2023 se
desfăşoară în perioada 10-13 aprilie, la Timişoara.
Sorin Iordan, 11.04.2023, 11:11

Galeria Națională de Artă Zachęta din Varșovia
găzduiește un amplu proiect expozițional internațional, intitulat Nu va
mai fi o altă primăvară… Copiii și arta în secolele 20 și 21. România
este reprezentată de Grupul Sigma din Timișoara și celebrul Experiment Zaica -
exerciții de stimulare a creativității copiilor, elaborate de profesorul de
pictură Dorel Zaica. În programul românesc sunt incluse ateliere pentru copii
și adolescenți și o prezentare a conceptelor de educație și educație artistică,
dedicată specialiștilor în domeniu, susținute de grupul Minitremu de la
Timișoara, alcătuit din Laura Borotea şi Gabriel Boldiș. În cadrul proiectului
varșovian, Laura Borotea și Gabriel Boldiș vor susține, la15 iunie, un atelier
pentru liceeni, iar la 17 iunie, un atelier pentru copii școlari și o
prezentare a practicilor Minitremu, dedicată educatorilor, mediatorilor
culturali, cercetătorilor şi experților. Evenimentul are loc sub patronajul
EUNIC Varșovia, cu participarea Institutului Cultural Român, Forumului Cultural
Austriac și Ambasadei Austriei, British Council, Institutului Francez,
Institutului Goethe şi Institutului Cultural Maghiar şi se desfășoară până la
18 iunie.
Producțiile cinematografice Om-Câine
în regia lui Ștefan Constantinescu și Oameni de treabă de Paul
Negoescu reprezintă România la a 42-a ediție a Festivalului Internațional de
Film IKSV Istanbul, ce are loc între 11 şi 14 aprilie. Institutul Cultural
Român Dimitrie Cantemir din Istanbul sprijină participarea la
proiecţii a celor doi regizori români, a directorului de imagine Ana Drăghici
și a producătorului Dumitrana Lupu, precum și la sesiunile de întrebări şi
răspunsuri organizate în cadrul festivalului. Pelicula Om-Câine
este proiectată pe 11, 12 şi 13 aprilie, iar Oameni de treabă, pe
12, 13 şi 14 aprilie. Festivalul Internațional de Film IKSV de la Istanbul este
un eveniment cinematografic anual, cu o audiență mare în rândul publicului,
filmele selectate rulând în cele mai cunoscute săli de cinema din metropola
turcă.
Galeria Catinca
Tăbăcaru din București va participa la Expo Chicago 2023, care va avea loc
între 14 și 16 aprilie. Galeria bucureșteană va expune în secțiunea Exposure,
dedicată expozițiilor solo și de doi artiști ai unor galerii cu o vechime de
cel mult 10 ani. Pe lângă galeriile principale, târgul va include și secțiuni
tematice, inclusiv secțiuni pentru cărți și pentru expoziții speciale ale
organizațiilor non-profit. Galeria Catinca Tăbăcaru a mai expus anul acesta,
între 23 şi 25 martie, la târgul Art Basel Hong Kong în secțiunea
Discoveries, alături de entități din Shanghai, Paris, Napoli, Los
Angeles și Cape Town. A 10-a ediţie a Expo Chicago va reuni aproximativ 170 de
expozanți din 36 de țări.