Jurnal românesc – 23.02.2023
Guvernul de la Bucureşti a
adoptat o hotărâre privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Române pentru
Investiţii şi Comerţ Exterior. Aceasta va asigura urmărirea, coordonarea şi
controlul aplicării şi respectării reglementărilor din domeniul investiţiilor
străine directe şi de portofoliu în România, al comerţului exterior şi al
urmăririi investiţiilor româneşti în străinătate, reprezentând statul român
atât în plan intern, cât şi extern. De asemenea, noua instituţie va avea ca
atribuţii iniţierea, elaborarea, promovarea, fundamentarea şi aplicarea
politicilor şi strategiilor Guvernului în domeniile menţionate, precum şi
iniţierea şi elaborarea cadrul normativ necesar. Executivul transmite că
Agenţia Română de Investiţii şi Comerţ Exterior va fi interfaţa principală
dintre potenţialii investitori şi autorităţile române locale şi centrale, va
constitui un veritabil punct de legătură pentru investitorii străini şi le va
oferi asistenţă şi consultanţă pentru implementarea proiectelor de investiţii.
Guvernul estimează că, anul trecut, investiţiile străine în România au depăşit
11 miliarde de euro.
Sorin Iordan, 23.02.2023, 11:00

Abrogarea de către
preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a decretului privind politica externă a
Federaţiei Ruse din 2012, în baza căruia era recunoscută suveranitatea
Chişinăului în problema Transnistriei, nu anulează tratatul de bază semnat de
Republica Moldova şi Rusia în noiembrie 2001, a afirmat ambasadorul moldovean
la Bucureşti, Victor Chirilă. Acesta a declarat că, în conformitate cu
articolul 1 al respectivului tratat, Rusia s-a angajat să respecte
inviolabilitatea frontierelor, integritatea teritorială, independenţa
politică, reglementarea paşnică a diferendelor şi neamestecul în treburile
interne. Chirilă a spus că administraţia de la Chişinău a luat notă de
decizia Kremlinului şi aşteaptă prezentarea unei noi concepţii de politică
externă a Rusiei, care va fi examinată cu atenţie. Poziţia Republicii
Moldova cu privire la reglementarea transnistreană rămâne, însă, aceeaşi, axată
pe reglementarea paşnică, prin mijloace diplomatice şi politice a
conflictului, a mai spus diplomatul. Acesta a precizat că factorii de
decizie de la Chişinău vor continua să solicite Federaţiei Ruse respectarea
angajamentelor sale internaţionale de retragere necondiţionată a militarilor
staţionaţi ilegal pe teritoriul Republicii Moldova.
Expertul în antreprenoriat
Irina Anghel-Enescu a fost desemnată laureată a Distinguished Fellow Award 2023
a Eisenhower Fellowships. Românca este prima laureată din Europa Centrală şi de
Est şi a doua de pe întreg continentul european. Aceasta activează la Said
Business School din cadrul Universităţii Oxford, este consilier la Harvard
Innovation Labs, şef al filialei de ţară a Eisenhower Fellowships şi membru al
Comitetului de nominalizare din România. Consiliul de Administraţie al
Eisenhower Fellowships arată că Irina Anghel-Enescu a identificat candidaţi
români remarcabili pentru program şi a transformat România într-una dintre cele
mai active filiale din reţeaua globală. Totodată, de la începutul invaziei
Rusiei în Ucraina, a făcut parte dintr-un efort mai amplu al bursierilor
Eisenhower de a-i sprijini în mod activ pe refugiaţii ucraineni. Premiul 2023
Distinguished Fellow Award îi va fi înmânat Irinei Anghel-Enescu de
preşedintele Eisenhower Fellowships, fostul secretar american al Apărării,
Robert Gates, în cadrul unui dineu care va avea loc pe 17 mai, în Philadelphia.
Expoziţia de fotografie
Emoții în stradă, a fotografului Denis Malciu, este deschisă, la 23
februarie, la reprezentanţa din China a Institutului Cultural Român în ajunul
sărbătorii de Dragobete. Sunt expuse 56 de fotografii în care este surprins
sentimentul iubirii la români, manifestat pe stradă, în mijloacele de
transport în comun, în piețe şi în centrul sau la periferia orașelor
românești. De asemenea, ICR Beijing organizează proiecţia filmului Prin
oraș circulă povești de dragoste în regia Carinei-Gabriela Dașoveanu.
Pelicula a obținut premiul al treilea în secțiunea Cinefondation din cadrul
Festivalului de Film de la Cannes din 2021 şi premiul pentru cel mai bun film
la Festivalul CinemaIubit şi la Premiile Gopo de anul trecut. Totodată, a fost
selectat în Festivalul Internaţional de Film de la Denver, la Festivalul de
Film Sundance și a înregistrat mii de comentarii și vizualizări pe platforma
chineză Youku, unde a fost prezentat în noaptea de Anul Nou, ca parte a
festivalului UCCA Summer Breeze 2022.