Jurnal românesc- 24.01.2023
Pe 24
Ianuarie este sărbătorită Unirea Moldovei cu Ţara Românească sau Unirea
Principatelor Române, eveniment politic petrecut acum 164 de ani, în 1859, sub
conducerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Din punct de vedere istoric, este
prima etapă în crearea statului unitar român modern, proces desăvârşit în 1918,
prin unirea tuturor Principatelor Române: Moldova, Ţara Românească şi
Transilvania. Tot prin actul istoric de la 24 ianuarie 1859, noul stat
România a fost pus pe harta politico-administrativă a Europei. Pentru a
sărbători cei 164 de ani de la Unirea Moldovei cu Ţara Românească, au
fost organizate ceremonii militare şi religioase de Ministerul Apărării
Naţionale, împreună cu autorităţi centrale şi locale, în toate garnizoanele
unde au fost ridicate monumente dedicate Unirii Principatelor Române. De
asemenea, în bisericile ortodoxe din România, împlinirea a 164 de ani de la
Unirea Principatelor Române a fost marcată printr-un Te Deum, la sfârşitul
căruia, timp de un minut, au răsunat clopotele.
Monica Stoica, 24.01.2023, 14:01

Palatul
Cesianu-Racoviță din Bucureşti găduieşte pe 24 ianuarie, o expoziție istorică de
o zi, cu ocazia împlinirii a 164 de ani de la actul istoric al Unirii
Principatelor Române din 24 ianuarie 1859. În premieră, sunt expuse pușca
de vânătoare a înfăptuitorului Unirii Principatelor, domnitorul Alexandru Ioan
Cuza și ceasul de trăsură a lui Mihail Kogălniceanu. Pușca de vânătoare a lui Alexandru Ioan Cuza a fost realizată la mijlocul secolului al 19-lea și
poartă pe țeavă monograma princiară aurită a primului domnitor al statului
național, România. Raritatea, cu mecanismul inscripționat Manufactura Română,
reține atenția prin caracterul ei frust, în ciuda extinderii decorațiunilor.
Arma este una de panoplie, dezactivată şi nefuncțională.
Alături de puşca de
vânătoare a domnitorului Alexandru Ioan Cuza se mai află expus ceasul de
trăsură al lui Mihail Kogălniceanu, cel care a avut un rol major în
desfășurarea evenimentelor de acum 164 de ani. Mihail Kogălniceanu a fost pe
rând, deputat în Adunarea ad-hoc, fruntaș al mișcării Comitetului Unirii,
prim-ministru al Moldovei, ministru de Externe și președinte al Academiei
Române. Ceasul de trăsură al lui Mihail Kogălniceanu este o piesă de colecție,
de secol 19, realizată din bronz și
cristal și face parte dintr-o colecție privată.
În expoziția istorică de o zi, din 24 ianuarie, de la Palatul Cesianu-Racoviță din Bucureşti, vizitatorii pot admira și un rar exemplar al Istoriei Valahiei și a Moldovei de Mihail Kogălniceanu, din 1837, care va fi scos la licitație pe 2
februarie, alături de o impresionantă colecție de cărți rare, ediții princeps,
documente istorice, hărți vechi sau fotografii de epocă ce ilustrează celebre
personalități sau evenimente istorice. Tot în cadrul expoziţiei de la Palatul
Cesianu-Racoviță, marți, 24 ianuarie, a fost programată şi proiectarea unei
secvențe din filmul Rug și flacără, produs în 1980, care conține discursul lui
Alexandru Ioan Cuza din 24 februarie 1862 când se aniversau 3 ani de la Unirea
Principatelor Române și când s-a inaugurat Primul Parlament al României, iar
oraşul București a fost proclamat capitala țării. În rolul domnitorului Al.
Ioan Cuza este marele actor român Florin Piersic.
O expoziţie
de fotografii realizate în Ucraina de jurnalistul Radio România – Ilie Pintea şi de jurnalistul
Agerpres – Cristian Lupaşcu este vernisată, pe 24 ianuarie la Muzeul de Artă
din Cernăuţi, Ucraina. Intitulată Războiul în 24 de clipe,
expoziţia cuprinde 24 de imagini surprinse în timpul mai multor misiuni pe care
cei doi jurnalişti le-au avut de la începutul războiului din ţara vecină
României. Potrivit jurnalistului Radio România, Ilie Pintea, poveştile Ucrainei
nu înseamnă doar război şi distrugere, ci şi viaţă şi speranţă, aşa cum se vede
şi în fotografii. Expoziţia
Războiul în 24 de clipe, va
rămâne deschisă la Muzeul de Artă din Cernăuţi până pe 24 februarie, când se
împlineşte un an de la invadarea Ucrainei de către Rusia.