Jurnal românesc – 03.11.2021
Mihai Pelin, 03.11.2022, 10:05
Oficiul Național de Statistică al Marii Britanii (ONS) a dat publicității rezultatele recensământului pentru anul 2021 în privința migrației. Potrivit datelor, Regatul Unit avea anul trecut 59,6 milioane de rezidenți, dintre care zece milioane (sau 16,8% din total) erau cetățeni născuți în afara granițelor. Spre comparație, la precedentul recensământ din 2011, numărul acestora din urmă era de 7,5 milioane.ONS arată că după indieni, polonezi și pakistanezi, persoanele care au venit din România reprezintă a patra minoritate în Anglia și Țara Galilor. Dacă în 2011 erau 80 de mii de cetățeni care declarau că au imigrat din România, anul trecut erau 539 de mii. Creșterea a fost determinată de ridicarea restricțiilor de muncă pentru cetățenii români în 2014, explică biroul de statistică.În Anglia și Țara Galilor sunt 920 de mii de persoane care au imigrat din India, 743 de mii venite din Polonia și 624 de mii din Pakistan. Datele pentru Scoția și Irlanda de Nord nu au fost încă publicate.
O nouă incursiune în minunata lume a poveștilor copilăriei are loc pe 4 noiembrie, în cadrul unei noi ediții a Serilor Acasă la Ambasada României de la Madrid. Astfel, este răsfoită o minunată culegere de 34 de basme populare scrise de renumitul autor Petre Ispirescu. Antologia de Povești minunate românești (Cuentos maravillosos rumanos) este tradusă în limba spaniolă de Mihai Iacob și este presărată de minunatele ilustrații ale Roxanei Irimia, artistă atât de îndrăgită de comunitatea românească din Spania și iubită de micuții care, în fiecare zi de luni, la sediul misiunii diplomatice, află tainele picturii de la talentata Roxana Irimia. Evenimentul va fi moderat de Maria Pop. Sunt povești în care smerenia, simțul dreptății, onestitatea, hărnicia, umanitatea și dragostea sunt calități mai importante decât îndrăzneala sau curajul, după cum spunea scriitorul și jurnalistul Stelian Țurlea.
Institutul Cultural Român susține participarea artistului Petrică Ștefan la prestigiosul târg de artă contemporană Artissima, care se desfășoară anul acesta în perioada 4- 6 noiembrie, la Torino, în Italia. Ediția actuală este structurată în secțiuni specifice. Petrică Ștefan a fost acceptat la secțiunea DISEGNI, iar lucrările sale vor fi prezentate într-un stand special amenajat în acest sens. În cadrul acestei secțiuni sunt acceptați doar 10 artiști din întreaga lume. Absolvent al Facultăţii de Arte şi Design din Timişoara, Petrică Ştefan este preocupat deopotrivă de pictură şi de fotografie.
Cea de-a XVII-a ediție a Festivalului de Film Românesc (FFR) de la Londra va avea loc în perioada 24 – 28 noiembrie. Unul dintre cele mai importante evenimente dedicate culturii române în Marea Britanie, FFR prezintă o selecție atractivă și provocatoare de titluri. Invitați speciali din România vor fi prezenți la proiecții și evenimente conexe. Printre ei se numără actorii Vlad Ivanov (Metronom, Crai Nou) și Andreea Grămoșteanu (#dogpoopgirl), alături de regizorii Bogdan George Apetri (Miracol, Neidentificat), Ștefan Constantinescu (Om-Câine), Alina Grigore (Crai Nou) și Andrei Huțuleac (#dogpoopgirl). Festivalul de Film Românesc de la Londra este un brand care a împlinit șaptesprezece ani, un eveniment de tradiție, care se bucură de un public foarte dedicat. Când am inițiat FFR în 2003, noul val al cinematografiei românești tocmai se lansa, aducând în prim-plan actori și regizori remarcabili. Susținut și inspirat de aceste noi talente extraordinare, festivalul a devenit din ce în ce mai puternic. FFR a crescut constant, prin prezentarea unor producții cinematografice românești foarte diverse, de cea mai bună calitate, spune Ramona Mitrică, directoarea evenimentului. FFR are în program un spectru larg de filme în limba română: succese incontestabile, producţii semnate de regizori de ultimă oră şi retrospective. Scopul său a fost să contribuie la eforturile comunităţii româneşti de a-şi face cunoscută vocea în capitala britanică.