Jurnal Românesc – 14.04.2022
Activitatea Call Center-ului Centrului de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate a fost relocată într-un nou sediu şi beneficiază de o structură de comunicaţii modernă şi echipamente de ultimă generaţie, transmite Ministerul Afacerilor Externe. Cetăţenii români pot solicita informaţii la Call Center-ul consular, prin apelarea numerelor de telefon aparţinând misiunii diplomatice sau oficiului consular al României din zona de rezidenţă, prin transmiterea unui e-mail la adresa contact@informatiiconsulare.ro sau prin accesarea portalului econsulat.ro. MAE arată că procesul de modernizare a fost lansat în 2020, la iniţiativa ministrului Bogdan Aurescu şi că, în ultima parte a anului 2021, a fost extins numărul liniilor telefonice ale Call Center-ului. În prezent pot fi preluate simultan în aplicaţie, de către robotul telefonic, până la 256 de apeluri faţă de numai 96 anterior, iar numărul operatorilor a fost suplimentat până la 50 de persoane. Totodată, au fost actualizate şi reorganizate, în totalitate, informaţiile consulare oferite prin intermediul robotului telefonic, astfel încât acestea să devină mai accesibile şi uşor de înţeles. Ca urmare a modernizării, accesul românilor la linia telefonică destinată urgenţelor consulare a fost prioritizat, prin introducerea acestei opţiuni în prima secţiune a meniului robotului telefonic.
Sorin Iordan, 14.04.2022, 11:48

Expoziţia de fotografii „Istroromânii”, semnată de Constantin Demeter, Gheorghe Petrila şi Ovidiu Gabor, a fost deschisă la Galeria Principji din Rijeka, în Croaţia. Manifestarea este organizată de Asociaţia Românilor din Republica Croaţia, un ONG care protejează interesele sociale ale comunităţii româneşti formată, în marea majoritate, din cetăţeni români care s-au stabilit aici după 1990. Expoziţia reprezintă un omagiu adus comunităţii lingvstice istroromâne, care astăzi numără doar câteva sute de oameni, dar care a reuşit să-şi păstreze limba şi după mai bine de un mileniu de când strămoşii lor au imigrat în Peninsula Istria. La vernisaj au participat, între alţii ambasadorul României în Croaţia, Constantin – Mihail Grigorie, Consulul Onorific al României la Rijeka, Dragutin Kamenski, membri ai comunităţii româneşti din Rijeka şi ai comunităţii lingvistice din Peninsula Istria. Expoziţia poate fi vizitată până la 26 aprilie.
Expoziția „Mama Clara-Haya. Iubire, recunoștință, teamă de despărțire” a artistei israeliene de origine română Anat Manor este deschisă până la 28 aprilie, la sediul reprezentanţei la Tel Aviv a Institutului Cultural Român. Manifestarea cuprinde picturi, desene și asamblaje realizate de artistă ca un tribut pentru mama ei, Clara Marcus, născută în România, la Târgu Ocna. Anat Manor s-a născut în Israel, din părinți de origine română. A studiat arte vizuale în Israel și în Germania. Este cunoscută în special pentru proiectele foto-video, precum și pentru desenele și picturile conceptuale. În prezent, trăiește și lucrează la Berlin.
Artizanul român Victor Clopotar participă la expoziția internațională Homo Faber, deschisă în perioada 10 aprilie – 1 mai, în spații ale Fundației Giorgio Cini din Veneția. Obiectele realizate de Victor Clopotar sunt prezentate în cadrul secțiunii Next of Europe. Victor Clopotar are 37 de ani si este fierar de cupru, o artă pe cale de dispariție. Homo Faber este un eveniment cultural internațional dedicat meșteșugurilor, la care participă peste 400 de artizani și designeri din întreaga lume.
14 artişti români vor expune, între 15 aprilie și 15 mai, la galeria Macadam a ICR Paris în cadrul expoziţiei de grup „Predicţiile Pământului”, dedicată provocărilor ecologice. Manifestarea cuprinde desene, video-art, instalaţii, sculptură, într-un demers estetic conceput ca un laborator de cunoştinţe şi interogări despre viitorul planetei. Evenimentul a fost iniţial prezentat la Muzeul Palatului Cotroceni. Vernisajul va avea loc la 15 aprilie, de la ora 19.00, în prezenţa artiştilor Mihai Zgondoiu şi Cătălin Burcea. Curatorul expoziţei, artistul vizual Mihai Zgondoiu, a realizat şi ilustraţiile cărţii trilingve „Ştergerea în trei timpi”, scrisă de poeta Martine Magtyar, tradusă de Joël Vincent şi Stéphane Lambion, care va fi prezentată publicului în data de 16 aprilie la ICR Paris. Expoziţia de la ICR Paris este organizată cu prilejul Zilei Internaţionale a Pământului, sărbătorită la 22 aprilie, cât şi a Zilei Mondiale de Acțiune pentru Climă, marcată la 15 mai.