Jurnal românesc – 03.12.2021
Cei 122 de cetățeni români blocați temporar în Maroc au ajuns la București. Cursa specială Tarom care i-a adus în ţară a aterizat joi seara la aeroportul Otopeni. Pe lângă români, în aeronavă s-au mai aflat 62 de cetățeni europeni: 4 bulgari, 15 croaţi, 2 greci, 22 de polonezi, 12 maghiari, 2 lituanieni, 4 sloveni şi un austriac. Deşi pasagerii au fost testaţi înainte de îmbarcare, iar rezultatele au fost negative, aceştia au fost supuşi unui nou test după aterizare şi au primit recomandarea de a rămâne în autoizolare până la aflarea rezultatului. În cazul în care acesta este negativ, cetățenii repatriați din Maroc nu vor avea alte restricţii deoarece țara se află în zona verde şi vor rămâne în contact cu autoritățile medicale pentru a depista orice semn al apariției unor eventuale simptome. Dacă testul se va dovedi pozitiv, persoanele infectate vor fi transportate la unități medicale pentru investigații și monitorizare, iar proba va fi trimisă în laboratoare specializate pentru secvențiere, în vederea stabilirii tulpinei de coronavirus. Cei 184 de cetăţeni europeni au fost blocaţi în Maroc după ce autoritățile nord-africane au decis suspendarea tuturor zborurilor pentru 14 zile, de teama răspândirii variantei Omicron a SARS-CoV2. Este a doua cursă specială Tarom care aterizează la Bucureşti în această spătămână, după ce, la 30 noiembrie, 46 de cetăţeni români şi 24 de străini au fost aduşi din Africa de Sud.
Sorin Iordan, 03.12.2021, 11:55

Comisiile parlamentare reunite pentru politică externă şi cele pentru comunităţile de români din afara ţării au acordat avize favorabile candidaţilor pentru funcţiile de ambasadori ai României pe lângă Uniunea Europeană şi NATO. Secretarul de stat în Ministerul de Externe Iulia Raluca Matei, desemnată pentru a conduce Reprezentanţa Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană şi secretarul de stat în MAE Dănuţ Sebastian Neculăescu, desemnat pentru a conduce Delegaţia Permanentă a României pe lângă NATO, au primit avize favorabile în urma audierilor derulate atât online cât şi cu prezenţă fizică. Iulia Matei o înlocuieşte pe Luminiţa Odobescu, care a fost rechemată în ţară prin decret prezidenţial, la 10 noimebrie, şi care a preluat prelua funcţia de consilier prezidenţial începând din 30 noiembrie. La rândul său, Dănuţ Neculăescu îi ia locul lui Stelian Stoian, care a condus Delegaţia Permanentă a României pe lângă NATO din octombrie 2013.
Artistul Florian Doru Crihană prezintă două expoziții care au loc simultan în Elveţia. Prima se desfăşoară între 1 decembrie şi 28 ianuarie 2022, la Cafeneaua socio-culturală Le Tunnel din Fribourg, iar a doua va fi deschisă în perioada 6 decembrie – 28 ianuarie 2022, la Școala Centrul de Orientare Profesională din Marly. Ambele expoziţii poartă titlul de Fribourg – impresii satirice şi reunesc lucrări dedicate istoriei orașului. Evenimentul de la cafeneaua Le Tunnel prezintă o serie de uleiuri pe carton, în vreme ce la manifestarea din Marly pot fi admirate 12 tablouri. Creaţiile expuse în cele două orașe din Elveția sunt puse la dispoziția Asociației La Tuile cu scopul de a susține cauza persoanelor fără adăpost din Fribourg. Cele două expoziții fac parte dintr-un proiect global de solidaritate locală. Banii obținuți din vânzarea tablourilor vor fi transformaţi în bonuri de masă pentru aceste persoane defavorizate din Fribourg. Florian Doru Crihană a obţinut succese în Polonia, Germania, Turcia și Iran. După câștigarea a 80 de premii internaționale la saloanele de grafică satirică, Crihană a decis să se retragă în atelier pentru a aborda istoria Europei şi istoria lumii.
Artistul franco-român Mircea Cantor participă, începând cu 3 decembrie, la un experiment artistic în cadrul festivalului OVNi, din Nisa. Timp de trei zile, până pe 5 decembrie, cinci mari hoteluri din oraşul francez pun la dispoziția artiștilor invitați la festival spațiile din unele camere, pentru ca aceștia să creeze în direct, pe pereți sau pe tavan, opere care vor decora pentru totdeauna aceste spații. Participante la eveniment sunt hotelurile Winsor, Rivoli, Splendid, La Malmaison şi West-End. Organizatorii festivalului invită marele public să vizioneze în direct crearea operelor de artă din hoteluri în 4 decembrie, de la 14.00, ora Franţei. Hotelul Windsor invită institutele culturale străine în mod special, în timp ce artiștii emergenți din regiunea sud se vor instala mai ales la hotelul West End și la hotelul Splendid. Mircea Cantor a primit un statut privilegiat printre participanţi, în sensul că va fi singurul artist cu o intervenţie în lobby-ul hotelului şi va realiza o frescă într-o cameră care îi va purta numele. Festivalul OVNi a fost creat în 2015 ca o platformă dedicată în primul rând promovării artei video. Titlul ediţiei 2021 este Un leu în camera mea.