Jurnal românesc – 21.07.2021
O delegație a
Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, condusă de secretarul de stat
Oana Ursache, se află până pe 28 iulie într-o vizită de lucru în comunitățile
istorice. Prima oprire a fost în Bulgaria, la Vidin, unde şefa DRP s-a întâlnit
cu primarul Tsvetan Tsenkov și cu reprezentanți ai mediului asociativ românesc.
În cadrul întrevederii s-a discutat despre comunitățile românești și despre
proiectele DRP, iar Oana Ursache le-a punctat reprezentanţilor administraţiei
din Vidin importanța educației în limba română, în condiţiile în care acolo
trăiesc aproximativ 40.000 de români. Un alt subiect adus în discuţie a fost
posibilitatea inaugurării unui centru de informare în vederea promovării și predării
limbii, culturii și civilizației românești. Totodată, s-a decis ca proiectul
DRP Pâinea care ne unește – Dor de Pâine să ajungă și în Bulgaria, în cadrul
festivalului folcloric din Vidin, care va avea loc în perioada 2-6 septembrie.
Vizita de lucru a delegaţiei româneşti continuă cu deplasarea în Macedonia de
Nord.
Sorin Iordan, 21.07.2021, 10:56

România va dona Republicii
Moldova alte 100.000 de doze de vaccin anti-COVID produse de Pfizer, a declarat
vicepreşedintele Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind
Vaccinarea, Andrei Baciu. Acestea vor fi trimise în stânga Prutului săptămâna
aceasta. Andrei Baciu a amintit că ţara noastră a mai donat 50.000 de doze Serbiei, 100.000 de doze
Ucrainei, Argentinei şi Vietnamului, iar până în prezent a fost finalizat un
singur contract de vânzare, cu Danemarca, pentru 1.170.000 de doze de vaccin.
Potrivit vicepreşedintelui CNCAV, mecanismul european de contractare a
vaccinurilor s-a dovedit un succes. În România, am avut acces la
vaccinuri încă din primele momente la nivel global, spre deosebire de alte
ţări, chiar din regiune, pe care România le-a sprijinit pentru procesul de
vaccinare. Noi continuăm activităţile, inclusiv la nivel individual, cât şi în
partea echipei europene de donaţie şi revânzare, tocmai pentru că toate vaccinurile,
nu numai cele din România, au o perioadă de valabilitate, a explicat
Andrei Baciu. România a primit, până în prezent, peste 19.500.000 de doze de
vaccin: aproape 11,6 milioane de la Pfizer-BioNTech, circa 1,6 milioane de la
Moderna, mai bine de 3.300.000 de la AstraZeneca şi aproximativ 1.000.000 de la
Johnson & Johnson.
Liga Studenţilor Români din
Străinătate, Uniunea Studenţilor din România, Federaţia Asociaţiilor
Studenţilor în Medicină din România şi Asociaţia Tineretului ONU din România
organizează, în perioada 20-24 august, Forumul Studenţilor Români de
Pretutindeni. Evenimentul se va desfăşura în format fizic la Universitatea din
Bucureşti, iar înscrierile pentru participanţi au fost deja deschise pe site-ul
fsrp.ro. 100 de tineri vor avea astfel ocazia de a dezbate timp de 5 zile cele
mai importante probleme cu care se confruntă societatea şi de a găsi soluţiile
optime pentru rezolvarea lor. În cadrul a 6 comitete, fiecare compuse din 15-20
de studenţi, se va discuta despre combaterea abandonului şcolar, lipsa şi
stigmatizarea educaţiei profesionale, programele învechite, supraaglomerarea
şcolară, infrastructură educaţională, digitalizarea educaţiei, despre soluţiile
prin care România poate să facă tranziţia spre o economie circulară şi să
devină neutră din punct de vedere climatic, despre lipsa forţei de muncă, inegalitatea,
lipsa de capital sau lipsa investiţiilor, despre crearea unui spaţiu favorabil
digitalizării administraţiei publice şi a mediului de afaceri, cadrul
legislativ care să reglementeze concepte precum blockchain, semnătura digitală,
cartea de identitate digitală, despre aderarea României la spaţiul Schengen,
strategia pentru promovarea României prin diaspora, întoarcerea studenţilor
plecaţi la studii în străinătate, despre integrarea absolvenţilor de studii
medicale în sistemul românesc şi educaţia sanitară a populaţiei. Potrivit
organizatorilor, la finalul lucrărilor vor fi elaborate 6 proiecte de acte
normative ce vor fi înaintate instituţiilor cu putere decizională. Termenul
limită de înscriere pe site-ul fsrp.ro este 5 august.
Scurtmetrajele românești
Cadoul de Crăciun în regia lui Bogdan Mureșanu și
Opinci în regia fraţilor Anton și Damian Groves vor fi prezentate
la Latitude Festival din Marea Britanie în cadrul Dash Arts Forum. Proiecțiile
sunt susținute de Institutul Cultural Român din Londra și vor avea loc în
perioada 22-25 iulie în Henham Park, din Suffolk. Latitude Festival, unul
dintre cele mai mari și populare festivaluri din Regatul Unit a fost creat în
2006 şi include, pe lângă muzică, artele spectacolului, film și evenimente
dedicate copiilor.