Jurnal românesc – 15.01.2021
Sorin Iordan, 15.01.2021, 10:33
Guvernul Marii
Britanii a amânat pentru 18 ianuarie intrarea în vigoare a măsurii privind
prezentarea unui rezultat negativ al unui test pentru infecţia cu SARS-CoV-2 la
intrarea pe teritoriul Angliei, transmite Ministerul român de Externe.
Bucureştiul avertizează însă că această condiţie se aplică, din 15 ianuarie,
pentru intrarea pe teritoriul Scoţiei. Sunt acceptate testele moleculare, de
tip PCR sau tehnologii derivate, LAMP sau antigen. Documentul care atestă
rezultatul negativ trebuie să fie redactat în limbile engleză, franceză sau
spaniolă, nefiind acceptate traduceri. MAE reaminteste, totodată, că
prezentarea unui test cu rezultat negativ pentru COVID-19 nu exclude
autoizolarea obligatorie timp de 10 zile.
Această măsură poate fi suspendată cu
condiţia efectuării unui al doilea test, începând cu a 5-a zi de la sosire,
care să confirme lipsa bolii. Nu vor fi nevoiţi să se izoleze minorii sub 11
ani, persoanele care sosesc din Scoţia, Ţara Galilor, Irlanda de Nord, Irlanda,
Jersey, Guernsey, Isle of Man, Ascension, Faukland şi Saint Helena, cei care se
deplasează pentru urgenţe medicale şi nu au timp pentru efectuarea testului,
oamenii care pot dovedi cu acte medicale că se află în imposibilitatea de a fi
testaţi, transportatorii, echipajele aeriene, maritime şi feroviare şi
muncitorii specialişti care efectuează lucrări de urgenţă. Românii pot solicita
asistenţă consulară la Ambasada ţării noastre la Londra şi la Consulatele
Generale de la Edinburgh şi Manchester, ale căror date de contact se găsesc pe
site-ul mae.ro.
Lucrătorii
sezonieri din România pot lucra anul acesta în Marea Britanie în baza vizei
care le asigură o şedere de până la şase luni, a informat Ambasada Regatului
Unit la Bucureşti. Cetăţenii români care caută muncă sezonieră în Marea
Britanie vor fi bineveniţi în 2021. Proiectul pilot pentru muncitorii
sezonieri, lansat iniţial în 2019, a fost extins şi prelungit cu un an pentru
cei care doresc să vină să lucreze la fermele din Marea Britanie pentru o perioadă
de până la şase luni, se precizează într-un mesaj publicat pe Facebook de
misiunea diplomatică.
Potrivit site-ului Guvernului britanic, cei interesaţi să
solicite o viză de lucrător sezonier trebuie să arate că vor fi plătiţi şi să
îndeplinească anumite condiţii, printre care să aibă peste 18 ani şi să
dovedească faptul că se pot întreţine financiar pe durata şederii. Românii pot
solicita viză cu cel mult trei luni înainte să lucreze ca sezonieri pe
teritoriul Regatului Unit, costul acesteia fiind de 244 de lire sterline.
Guvernul de la Londra atrage atenţia că persoanele care au primit acest tip de
viză nu pot accepta un loc de muncă permanent, nu pot avea un al doilea loc de
muncă, nemenţionat în certificatul de sponsorizare, şi nu pot aduce membri de
familie în Marea Britanie.
Liderul grupului
parlamentar USR PLUS din Senat, Radu Mihail, le-a adresat o serie de întrebări
preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente şi directorului general al
Poştei Române în legătură cu voturile prin corespondenţă ale românilor din
diaspora care nu au putut fi contabilizate la scrutinul legislativ din
decembrie 2020. Acesta vrea să afle câte plicuri nu au mai ajuns deloc la
alegători şi care sunt cauzele, câte plicuri au ajuns la birourile electorale
pentru votul prin corespondenţă şi la cele din cadrul misiunilor diplomatice
după expirarea termenului limită prevăzut de legislaţia electorală, care sunt
cauzele acestor probleme şi ce măsuri vor fi luate pentru a se evita situaţii
similare la viitoarele alegeri.
Cetăţenii români, indiferent de locul în
care se află, trebuie să îşi exprime neîngrădit dreptul la vot, iar statul
român are îndatorirea să se asigure că acest drept le este respectat. Sper să
avem un răspuns detaliat cât mai curând. În lipsa unui răspuns, vom reveni cu o
interpelare scrisă, odată cu reluarea activităţii parlamentare în
februarie, a arătat senatorul. Aproximativ 14.000 de plicuri cu voturi
prin corespondenţă nu au ajuns până la termenul limită, de 3 decembrie, ora
24.00, la misiunile diplomatice sau la secțiile de votare organizate pentru
votul prin corespondență şi nu au fost validate.
O nouă serie a
programului Conferințele Leon Feraru este organizată online, până
pe 9 iunie, de reprezentanța Institutului Cultural Român la New York.
Proiectul, realizat împreună cu Centrul de Studii Sud-Est Europene al
Universității Columbia, are drept scop crearea unui spațiu al dialogului
intelectual româno-american care să scoată în evidență cele mai valoroase contribuții
românești, americane și internaționale, în domeniile istorie, literatură și
arte, politologie şi relații internaționale. Programul a început, pe 13
ianuarie, cu un dialog între ambasadorul Emil Brix, președintele Academiei
Diplomatice din Viena, și directorul Forumului Cultural Austriac de la New
York, Michael Heider, despre relațiile culturale internaționale și viitorul
diplomației culturale înainte și după pandemie. Seria va continua pe 27
ianuarie cu o discuţie despre momentele definitorii ale istoriei României în
ultimii 100 de ani, la care va participa istoricul Oliver Jens Schmitt,
profesor la Universitatea din Viena. Programul complet al manifestării se
găseşte pe pagina de Facebook a ICR New York şi pe site-ul icr.ro.