Jurnal românesc – 04.09.2020
Autorităţile din Germania au eliminat judeţele Gorj şi Neamţ din
lista zonelor de risc epidemiologic din România, transmite
Ministerul de Externe. Odată cu actualizarea documentului, intrată în vigoare
din 2 septembrie, alături de municipiul Bucureşti pe listă se mai găsesc 13
judeţe. Este vorba despre Argeş, Bacău, Bihor, Brăila, Braşov, Buzău,
Dâmboviţa, Galaţi, Ilfov, Prahova, Vaslui, Vâlcea şi Vrancea.
Sorin Iordan, 04.09.2020, 11:01
Autorităţile din Germania au eliminat judeţele Gorj şi Neamţ din
lista zonelor de risc epidemiologic din România, transmite
Ministerul de Externe. Odată cu actualizarea documentului, intrată în vigoare
din 2 septembrie, alături de municipiul Bucureşti pe listă se mai găsesc 13
judeţe. Este vorba despre Argeş, Bacău, Bihor, Brăila, Braşov, Buzău,
Dâmboviţa, Galaţi, Ilfov, Prahova, Vaslui, Vâlcea şi Vrancea.
MAE precizează că
persoanele care sosesc în Germania din zonele de risc sunt obligate să
completeze un formular de debarcare Public Health Passenger Locator
Form, a cărui variantă în limba română se găseşte pe site-ul Institutului
Robert Koch, www.rki.de. Totodată, acestea sunt obligate să se
autoizoleze la domiciliu pentru o perioadă de 14 zile.
Exceptaţi de la măsura
izolării sunt cei care prezintă un certificat medical tradus în limbile germană
sau engleză care să ateste rezultatul negativ al unui test pentru COVID-19
efectuat cu cel mult 48 de ore anterior intrării în Germania, precum şi
persoanele care pot să se testeze în cel mult 72 de ore de la sosirea pe
teritoriul german, cu obligaţia de a respecta strict autoizolarea până la
comunicarea rezultatului. Testarea se poate efectua gratuit direct la aeroport,
la medicul de familie sau prin intermediul autorităţilor locale de sănătate.
Persoanele care prezintă simptome specifice COVID-19 vor fi obligate să se
autoizoleze chiar dacă prezintă un rezultat negativ. Bucureştiul atrage atenţia
că, în cazul neîndeplinirii obligaţiilor aferente testării, al nerespectării
măsurii autoizolării sau a condiţiilor de tranzit, autorităţile germane pot
aplica sancţiuni de până la 25.000 euro. Românii pot solicita asistenţă
consulară la Ambasada ţării noastre la Berlin şi la Consulatele Generale de la
Bonn, Munchen şi Stuttgart. Datele de contact ale acestora se găsesc pe
paginile berlin.mae.ro, bonn.mae.ro, munchen.mae.ro şi stuttgart.mae.ro.
51 de români candidează la alegerile locale din Italia, transmite
Autoritatea Electorală Permanentă. Instituţia arată că le-a eliberat acestora
adeverinţe care atestă faptul că nu au nicio interdicție în ceea ce
privește exercitarea drepturilor electorale și nici nu se află sub incidența
vreunei hotărâri judecătorești definitive prin care să fi fost condamnați la
pierderea drepturilor electorale. AEP precizează că, din cei 51 de
candidaţi, 34 sunt femei şi 17 sunt bărbaţi.
Dirijorul Cristian Măcelaru a preluat de la 1 septembrie conducerea
Orchestrei Naţionale a Franţei pentru un mandat de 4 ani. Românul îl
înlocuieşte, cu un an mai devreme decât fusese stabilit, pe francezul Emmanuel
Krivine, în vârstă de 72 de ani. Primul concert al prestigioasei orchestre cu
Cristian Măcelaru la pupitru este programat pentru 24 septembrie, la sala
Auditorium a Radio France. Cristian Măcelaru s-a născut la Timişoara în urmă cu
40 de ani. A devenit cunoscut la nivel internaţional în 2012, atunci când l-a
înlocuit pe Pierre Boulez în fruntea Orchestrei Simfonice din Chicago. Înainte
de a prelua conducerea Orchestrei Naţionale a Franţei a fost director muzical
al Orchestrei Radiodifuziunii din Koln şi a dirijat mai multe concerte în
Europa. Orchestra Naţională a Franţei a fost fondată în 1934 şi este primul ansamblu
simfonic permanent creat în Franţa.
România participă la a 21-a ediție a Bienalei Internaționale de Arte
de la Cerveira, cel mai vechi eveniment de acest tip din Portugalia. Cu acest
prilej, pe 5 septembrie, va fi organizată o zi dedicată țării noastre.
Programul Zilei României include atelierul Tehnici și materiale pentru
sculptura în lemn, susținut de sculptorul Mircea Roman, proiecția
filmului Duhul lăzilor trup al regizorului Francisc Mraz, o
dezbatere cu Mircea Roman în jurul temei Între sacru și martiriu:
conexiuni româno-portugheze, inaugurarea lucrării Sfântul
Sebastian, realizată de Mircea Roman special pentru Bienala de la
Cerveira, şi recitalul pianistului Nicolae Dumitru. De asemenea, în cadrul
manifestării expune şi pictorița Florentina Voichi. Bienala de Artă
Contemporană de la Vila Nova da Cerveira este una dintre cele mai importante
manifestări internaționale de arte plastice și vizuale contemporane din
Portugalia, având 42 de ani de funcționare neîntreruptă.
Pianistul Nicolae Dumitru va susţine, pe 7 septembrie, un recital în Auditoriul
Rectoratului Universității din Porto. Evenimentul este organizat de Institutul
Cultural Român de la Lisabona, în parteneriat cu Universitatea din Porto și cu
sprijinul pianistului Constantin Sandu, stabilit în Portugalia. Programul
concertului include piese din creaţia lui George Enescu, Bela Bartok, Claude
Debussy, António Fragoso, Carol Mikuli şi Ottorino Respighi. Spectacolul va fi
integrat de parteneri în popularul program Muzică în Oraş, în care
a fost inclus şi concertul susținut de pianistul Constantin Sandu în luna
iunie. ICR Lisabona transmite că, pentru a respecta condițiile sanitare impuse
de autoritățile portugheze, în sală nu vor fi admiși decât maximum 25 de
spectatori.