Jurnal românesc – 23.01.2020
Convenţia
românilor de pretutindeni are loc vineri, 24 ianuarie, la Palatul Parlamentului
din Bucureşti în organizarea europarlamentarului Eugen Tomac şi a deputatului
Constantin Codreanu. Evenimentul reuneşte reprezentanţi ai mediului asociativ
românesc de peste hotare, jurnalişti, scriitori, reprezentanţi ai mediului
academic, ai cultelor româneşti din diaspora şi statele vecine, diplomaţi
români, experţi în relaţii internaţionale, oficiali din cadrul Parlamentului
României, din Parlamentul European, din Guvernul României, precum şi
reprezentanţi din administraţia locală. Vor fi abordate teme variate, între
care statutul românilor pe piaţa forţei de muncă din Uniunea Europeană,
reprezentarea diasporei în Legislativul naţional, soluţii de încurajare a
repatrierii, educaţie, identitate, spiritualitate şi Republica Moldova între
Vest şi Est. Organizatorii precizează că manifestarea nu este una politică, ci
îşi propune să se constituie într-o platformă de dezbatere a temelor de maximă
importanţă pentru românii din străinătate.
Sorin Iordan, 23.01.2020, 11:50

Trei producţii
româneşti participă la Festivalul Internaţional de Film de la Goteborg, cel mai
important eveniment de profil din Scandinavia, care se desfăşoară în perioada
24 ianuarie – 3 februarie. Este vorba despre Ivana cea Groaznică de
Ivana Mladenovic, inclus în competiţia Ingmar Bergman, în cadrul
căreia este premiat un regizor debutant, Colectiv de Alexander
Nanău, difuzat la secţiunea Five International şi Călătoria
fantastică a Maronei, în regia Ancăi Damian, prezentat în secţiunea
Capodopere animate. Ivana cea Groaznică a câştigat
premiul special al juriului secţiunii Cineasti del Presente din
cadrul Festivalului de Film de la Locarno şi va putea fi vizionat de patru ori
pe durata festivalului suedez. ICR Stockholm este pentru a 12-a oară partener
al festivalului de la Goteborg, o manifestare cu peste 35.000 de spectatori, în
cadrul căreia sunt proiectate zilnic 500 de filme şi la care participă pelicule
din peste 70 de ţări.
Fostul ambasador
al Statelor Unite ale Americii la Bucureşti James Rosapepe susține o prelegere,
pe 24 ianuarie la sediul ICR New York, în cadrul programului dedicat împlinirii
a 140 de ani de relații diplomatice româno-americane. Evenimentul marchează în
același timp sărbătoarea Unirii Principatelor Române, din 1859, sub conducerea
domnitorului Alexandru-Ioan Cuza şi este primul dintr-un program mai amplu care
se va derula de-a lungul anului 2020 şi care este dedicat relațiilor
diplomatice dintre România și SUA. Totodată, manifestarea de la New York
consfinţeşte lansarea unui parteneriat între Institutul Cultural Român și
Asociația de promovare a relațiilor româno-americane Alianța din
Washington, D.C., între ai cărei membri se regăsesc foști ambasadori ai
Statelor Unite în România, investitori, diplomați şi diverse personalități
româno-americane. James Rosapepe, ambasador al SUA la Bucureşti între anii 1998
– 2001, a fost decorat de președintele României cu Ordinul Național
Steaua României în grad de Mare Cruce şi este, în prezent, senator
al statului Maryland.
Expoziția
Obiecte de zi cu zi din lumea țărănească tradițională din România mai
este deschisă până pe 30 ianuarie 2020, la sediul Institutului Cultural Român
de la Lisabona. Sunt expuse peste 100 de obiecte din patrimoniul Muzeului
Naţional al Satului Dimitrie Gusti din Bucureşti, între care
covoare, vechi piese de mobilier și vestimentație, precum și ustensile casnice
sau din inventarul meșteșugarului tradițional, provenite din toate ariile
etnografice majore locuite de români. Organizatorul precizează că, în cadrul
manifestării de la Lisabona, publicul poate vedea Tehnicile tradiţionale de
realizare a scoarţei româneşti şi Tehnica de realizare a Ceramicii tradiţionale
de Horezu, ambele incluse în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural
Imaterial al Umanităţii UNESCO.
Castelul Bran a
fost inclus de site-ul turistic american Architectural Digest în Top 50
clădiri care merită vizitate. Casa lui Dracula, aşa cum îl
cunosc americanii, se clasează pe locul 30, înaintea Templului Angkor din
Cambodgia, turnului Chrysler din New York sau a palatului lui Dalai Lama de la
Lhasa, în Tibet. Pe primul loc al clasamentului se află Hagia Sophia din
Istanbul, urmată de Muzeul Guggenheim din New York şi de mausoleul Taj Mahal
din India. Topul mai cuprinde clădiri celebre, precum Capela Sixtină de la
Vatican, Marea Piramidă din Egipt, Catedrala Notre Dame din Paris şi Oraşul
Interzis din Beijing. Castelul Bran este cel mai popular obiectiv turistic din
România, cu peste 1 milion de vizitatori anual, majoritatea străini.