Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Jurnal românesc – 10.12.2019

Şeful diplomaţiei române, Bogdan Aurescu, a apreciat, la reuniunea de la Bruxelles a miniștrilor de externe din țările UE, că acțiunile Republicii Moldova privind implementarea obligațiilor asumate în relațiile cu Uniunea Europeană trebuie monitorizate „atent și strict”. Aurescu a prezentat recentele evoluţii politice de la Chişinău, a enumerat progresele realizate în cele cinci luni de mandat ale fostului cabinet Maia Sandu şi a evidenţiat efectele negative generate de schimbarea de guvernare. Potrivit unui comunicat al MAE, demnitarul a propus condiționarea strictă a asistenței financiare și a sprijinului politic al UE de înregistrarea de progrese reale în realizarea reformelor și în funcție de angajamentul demonstrat prin fapte concrete și nu prin vorbe al Executivului de la Chișinău. „Dacă vor exista eforturi serioase de reformă în mod concret, atunci trebuie ca şi UE şi, respectiv, statele membre, inclusiv România să sprijine Republica Moldova. Până atunci, ceea ce România va face va fi în sensul de a sprijini acele proiecte care sunt de interes direct pentru cetăţenii Republicii Moldova”, a declarat Aurescu. El s-a referit la gazoductul Ungheni – Chişinău, la interconectarea infrastructurii electrice şi de transport rutier şi la extinderea asistenţei SMURD în Republica Moldova.

Jurnal românesc – 10.12.2019
Jurnal românesc – 10.12.2019

, 10.12.2019, 12:10



Cartea „Istoria Republicii Veneția: Serenisima de la origini până la prăbușire”, de Riccardo Calimani, va fi prezentată pe 11 decembrie la Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția. Volumul, apărut la Editura Mondadori din Milano, este o lucrare masivă, de 723 pagini, ce cuprinde, printre altele, o cronologie, lista dogilor şi un dicționar al principalelor instituții publice. Cunoscută drept „Regina Mărilor”, Veneţia a dominat în special zona Mediteranei de Răsărit şi şi-a extins puterea politică și militară peste coastele Mării Adriatice şi Egee. Pentru Țările Române, Veneția a fost un punct de reper în deschiderea către procesul de modernizare. Cartea lui Riccardo Calimani va fi prezentată de scriitorul si ziaristul de televiziune Sergio Tazzer, iar întâlnirea va fi moderată de poetul și publicistul Grigore Arbore.



UNICEF transmite că salută depunerea la Senatul României de către parlamentari de la toate partidele a unui proiect pentru completarea Legii asistenţei sociale, prin care toţi copiii din România şi familiile acestora vor avea acces la un pachet minimal de servicii – protecţie, sănătate şi educaţie – în comunităţile în care trăiesc. UNICEF consideră că soluţia foloseşte resurse disponibile deja la nivelul comunităţii, este uşor de implementat pe scară largă şi eficientă din punctul de vedere al costurilor. „Prin această propunere, sunt aduse împreună toate serviciile de care copiii au nevoie pentru a creşte sănătoşi alături de familiile lor şi de a se dezvolta feriţi de orice formă de violenţă. Iniţiativa pune accentul pe serviciile de prevenire care sunt mult mai ieftine şi benefice pentru copil şi familie, dar şi pentru întreaga societate”, se precizează în comunicatul organizaţiei. Potrivit propunerii legislative, un asistent social, un asistent medical şi un consilier şcolar vor lucra împreună în fiecare comunitate pentru a identifica şi sprijini copiii şi familiile lor. Conform UNICEF, aproximativ 40% din cei 4 milioane de copii ai României sunt expuşi riscului de sărăcie şi excluziune socială. 400.000 de copii nu sunt înscrişi în sistemul de învăţământ, iar 16.500 aveau, în iulie 2019, ambii părinţii plecaţi la muncă în străinătate.



Accademia di Romania din Roma organizează pe 11 decembrie conferinţa „Un reper al exilului românesc din Italia: Camilian Demetrescu – 95 de ani de la naștere”. Invitaţi sunt realizatorul TV Marilena Rotaru şi soția artistului, Mihaela Demetrescu. Evenimentul va include un moment de evocare a personalității și vieții artistului și proiecția documentarelor „Aici am îmbrăcat cămașa creștină” și „Forța simbolului între speranță și nihilism”. Născut în 1924, la Buşteni, Camilian Demetrescu este absolvent al Academiei de Bellearte din Bucureşti, dar a urmat şi cursuri de medicină şi filosofie. În 1969 a fugit în Italia, iar în 1979 l-a cunoscut pe Mircea Eliade, la Paris. A organizat expoziții în Italia şi Franța, iar în anul 2000 a prezentat la București expoziția retrospectivă „30 de ani de artă în Italia” cu peste 300 de lucrări. În 1990, i-a fost acordat premiul internațional „Labirintul de argint”, iar în 1991, Fundația „Adenauer” şi Parlamentul italian i-au conferit premiul internațional „La Pleyade”. S-a stins pe 6 mai 2012, la Gallese, în Italia. Evenimentul de la Roma are loc cu sprijinul Institutului Cultural Român şi în parteneriat cu Uniunea Cineaștilor din România.

Jurnal românesc – 01.11.2024
Jurnal românesc vineri, 01 noiembrie 2024

Jurnal românesc – 01.11.2024

Şefa Diplomaţiei române, Luminiţa Odobescu, a declarat, la Timişoara, că Ministerul de Externe, împreună cu universităţile din România,...

Jurnal românesc – 01.11.2024
stiri-jurnal-romanesc-alb
Jurnal românesc joi, 31 octombrie 2024

Jurnal românesc – 31.10.2024

Printre persoanele date dispărute în urma inundaţiilor din Spania se numără şi numeroşi români. Potrivit ministerului de Externe de la...

Jurnal românesc – 31.10.2024
Jurnal românesc
Jurnal românesc miercuri, 30 octombrie 2024

Jurnal românesc – 30.10.2024

Şefa diplomaţiei, Luminiţa Odobescu, a declarat, marţi, că prin efortul societăţii şi al Guvernului, ‘rolul regional al României de a...

Jurnal românesc – 30.10.2024
stiri-jurnal-romanesc-alb
Jurnal românesc marți, 29 octombrie 2024

Jurnal românesc – 29.10.2024

Conform datelor furnizate de Autoritatea Electorală Permanentă, 6.916 români din diaspora au optat pentru votul prin corespondență la alegerile...

Jurnal românesc – 29.10.2024
Jurnal românesc luni, 28 octombrie 2024

Jurnal românesc – 28.10.2024

Sfântul Sinod a luat act cu regret de faptul că autorităţile ucrainene ‘au amânat nejustificat, pe termen neprecizat’,...

Jurnal românesc – 28.10.2024
Jurnal românesc vineri, 25 octombrie 2024

Jurnal românesc – 25.10.2024

Pe 24 octombrie, Reședința Militară Alcazar din Madrid a fost gazda festivității de celebrare a Zilei Armatei Române, eveniment organizat...

Jurnal românesc – 25.10.2024
Jurnal românesc joi, 24 octombrie 2024

Jurnal românesc – 24.10.2024

Secretarul de stat pentru afaceri strategice din ministerul român de Externe, Ana Tinca, s-a întâlnit cu preşedintele Serviciului de Stat al...

Jurnal românesc – 24.10.2024
Jurnal românesc miercuri, 23 octombrie 2024

Jurnal românesc – 23.10. 2024

România va continua investiţia de energie şi expertiză pentru susţinerea Republicii Moldova în împlinirea destinului său european, precum şi...

Jurnal românesc – 23.10. 2024

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company