Jurnal românesc – 20.11.2019
Ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniţă, a avut o
întrevedere cu preşedintele Parlamentului de la Chişinău, Zinaida Greceanîi, în
cadrul căreia au fost abordate caracterul complex şi dinamica pozitivă a
colaborării dintre cele două ţări. Potrivit Radio Chişinău, demnitarul
moldovean a apreciat bunele rezultate ale relațiilor comerciale şi i-a transmis
diplomatului român intenţia fermă a autorităţilor moldovene de a promova
reforme reale cu efect durabil.
Sorin Iordan, 20.11.2019, 12:10
Ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniţă, a avut o
întrevedere cu preşedintele Parlamentului de la Chişinău, Zinaida Greceanîi, în
cadrul căreia au fost abordate caracterul complex şi dinamica pozitivă a
colaborării dintre cele două ţări. Potrivit Radio Chişinău, demnitarul
moldovean a apreciat bunele rezultate ale relațiilor comerciale şi i-a transmis
diplomatului român intenţia fermă a autorităţilor moldovene de a promova
reforme reale cu efect durabil.
Totodată, Zinaida Greceanîi a reiterat
determinarea Chişinăului de a continua implementarea Acordului de Asociere cu
UE, dar și alte înțelegeri asumate de Republica Moldova în raport cu partenerii
externi. Daniel Ioniţă a afirmat că asistența financiară din partea României
pentru Republica Moldova este strict condiționată de reformele asumate. România
şi Republica Moldova au semnat un acord care prevede acordarea de către
Bucureşti a unei asistenţe financiare nerambursabile în valoare de 100 de
milioane de euro, din care, până în prezent, au fost tranferaţi circa 30 de
milioane de euro.
Istoricul Marius Turda, profesor la Facultatea de Științe Umane și
Sociale a Universității Oxford Brookes susține conferința cu tema Despre
rasă și rasismul față de romi în perioada interbelică, care va avea loc
pe 21 noiembrie, la sediul Institutului Cultural Român din Bucureşti. Marius
Turda se află în România pentru a-şi lansa volumul Istorie şi
rasism. Conferinţa va include, de asemenea, prezentarea Romii ca
străini în spaţiul românesc susţinută de lect. univ. dr. Delia Grigore şi
prezentarea Romii în timpul regimului antonescian ca minoritate
balast de dr. Gelu Duminică şi se va încheia cu o sesiune de întrebări şi
răspunsuri. Evenimentul este organizat de Centrul Național de cultură a Romilor
– Romano Kher, în parteneriat cu Asociația Romilor Pro-Europa.
Şeful serviciului Comunităţi Istorice din fostul
Minister al Românilor de Pretutindeni, Radu Cosma, a fost numit de premierul
Ludovic Orban interimar la conducerea Departamentului pentru Românii de
Pretutindeni până la numirea unui secretar de stat, transmite Agerpres.
Departamentul pentru Românii de Pretutindeni elaborează și aplică strategia
guvernamentală în domeniul relațiilor cu românii din afara graniţelor, în
conformitate cu obiectivele majore de politică externă ale României și cu
Programul de Guvernare. Scopul programelor derulate de această entitate este
păstrarea și afirmarea identității etnice, culturale, lingvistice și religioase
a românilor din statele vecine și din diaspora și întărirea legăturilor dintre
România și comunitățile românești de peste hotare.
Preşedintele Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu,
Constantin Chiriac, a fost decorat cu Ordinul Soarelui Răsare pentru
contribuţia adusă la promovarea culturii japoneze în România şi a schimburilor
în domeniul artistic între Japonia şi România. Distincţia i-a fost acordată de
ambasadorul Japoniei la Bucureşti, Hitoshi Noda, care a spus că îi aduce astfel
un omagiu lui Chiriac în mai multe ipostaze ale acestuia: de lider, în calitate
de preşedinte al manifestării de la Sibiu, de actor şi director de teatru dar
şi de educator şi mentor. Hitoshi Noda a afirmat că i-a acordat decoraţia lui
Constantin Chiriac pentru înţelegerea pe care acesta o are faţă de cultura
japoneză dar şi pentru legăturile pe care le-a creat, prin cultură, între cele
două ţări. După primirea distincţiei, Constantin Chiriac a anunţat că anul
viitor spectacolul Povestea prinţesei deocheate, montat la teatrul
Radu Stanca din Sibiu, pe care îl conduce, va fi prezentat, timp de
o lună, în turneu în Japonia. Ordinul Soarelui Răsare este acordat de către
Guvernul Japoniei.
Organizatorul protestului din 10 august 2018, Tommy Tomescu,
reprezentant al Grupului de acţiune civică Diaspora Pentru România
i-a solicitat prim-ministrului Ludovic Orban o întâlnire pentru a discuta
despre revendicările mitingului Diasporei, scrie romanialibera.ro. Tomescu
apreciază că programul de guvernare al PNL tratează vag problemele românilor
din străinătate și își exprimă speranța că noul Executiv va avea o altă
abordare. Între revendicările Grupului de acţiune civică Diaspora pentru
România se regăsesc finalizarea anchetelor privind votul la
prezidenţialele din 2014, incidentele din 10 august 2018, Mineriadele şi
Revoluţia din 1989 şi rezolvarea problemelor specifice Diasporei, precum
protecția muncii, impozitarea și dreptul la pensie, combaterea discriminării şi
cazurile de exploatare sexuală. Tommy Tomescu a precizat că, în cazul în care
revendicările nu sunt luate în seamă, ar putea organiza un nou miting
anti-guvernamental în 2020.