Jurnal românesc – 06.12.2018
Ministrul pentru românii de pretutindeni, Natalia-Elena Intotero, a participat, alături de premierul Viorica Dăncilă și de membrii Executivului, la reuniunea cu reprezentanţii Comisiei Europene, în marja preluării de către România a Președinției rotative a Consiliului Uniunii Europene. Vizita de lucru a prevăzut întâlniri cu președintele Comisiei, Jean Claude Juncker, cu membrii Colegiului Comisarilor și cu secretarul general al Consiliului UE, Jeppe Tranhlom – Mikkelsen. Ministrul Natalia Intorero a declarat că „preluarea Președinției Consiliului Uniunii Europene este o premieră istorică pentru România, un moment unic și o provocare”.
Sorin Iordan, 06.12.2018, 12:21
Ministrul pentru românii de pretutindeni, Natalia-Elena Intotero, a participat, alături de premierul Viorica Dăncilă și de membrii Executivului, la reuniunea cu reprezentanţii Comisiei Europene, în marja preluării de către România a Președinției rotative a Consiliului Uniunii Europene. Vizita de lucru a prevăzut întâlniri cu președintele Comisiei, Jean Claude Juncker, cu membrii Colegiului Comisarilor și cu secretarul general al Consiliului UE, Jeppe Tranhlom – Mikkelsen. Ministrul Natalia Intorero a declarat că „preluarea Președinției Consiliului Uniunii Europene este o premieră istorică pentru România, un moment unic și o provocare”.
„Credem cu tărie în proiectul nostru comun european, în valorile europene și în acțiunea comună (…) Uniunea Europeană este un proiect dedicat păcii, democrației, libertății, respectării valorilor, drepturilor omului şi asigurării bunăstării economice şi sociale pentru toți cetățenii săi, indiferent de granițe și indiferent de locul unde au ales să lucreze şi să studieze. Avem un număr foarte mare de români care trăiesc în alte ţări din spațiul comunitar și, împreună cu alte state care au o diaspora importantă, dorim să găsim soluții și măsuri cât mai bune pentru a veni în sprijinul lor”, a declarat ministrul Natalia-Elena Intotero.
Institutul pentru Drepturile Omului din Germania a denunţat faptul că muncitorii străini sunt adesea „exploataţi de către angajatorii lor”, nu au contracte de muncă, sunt subremuneraţi şi obligaţi să facă ore suplimentare neplătite, transmite AFP. Străinii, printre care sirieni şi irakieni primiţi în 2015, dar şi români, bulgari sau latino-americani, sunt victime ale unei „grave exploatări” în munca lor, atenţionează institutul în raportul anual prezentat Parlamentului german. Unii patroni nu ezită să le plătească străinilor salarii mult inferioare celui minim în Germania, care este în prezent de 8,84 de euro brut pe oră.
Astfel de situaţii sunt frecvente în domeniul construcţiilor, al întreprinderilor pentru procesarea cărnii, al companiilor de curăţenie sau în sectorul HORECA, precizează institutul. De asemena, raportul indică faptul că angajatorii nu le plătesc acestor muncitori nici contribuţii sociale. „Aceste persoane nu au practic nicio posibilitate de a-şi revendica salariile la tribunal”, atrage atentia Institutul pentru Drepturile Omului. Pentru a remedia situaţia, raportul preconizează inclusiv posibilitatea de a intenta procese colective.
Ministerul Afacerilor Interne afirmă că şi-a asumat drept priorităţi pentru perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2019, interval în care România deţine Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, consolidarea securităţii interne a Uniunii, gestionarea frontierelor externe, migraţia şi combaterea radicalizării on-line. România susţine întărirea rolului Frontex, pentru gestionarea migraţiei şi securizarea frontierelor externe şi anunţă că va trata cu prioritate combaterea conţinutului terorist din mediul on-line prin dezvoltarea principiului „community policing”, menit să uşureze relaţionarea dintre forţele de ordine şi comunităţile de expaţi din statele Uniunii Europene. „România deţine o expertiză notabilă în acest domeniu, poliţiştii români desfăşurând misiuni la nivel operativ în state precum Italia, Spania, Franţa sau Bulgaria”, precizează Ministerul de Interne.
Angajatorii din Spaţiul Economic European pun la dispoziţia românilor, prin intermediul reţelei EURES România, 2.173 locuri de muncă, cele mai multe în Spania (804), Germania (465), Marea Britanie (340) şi Danemarca (200). În mare parte, job-urile oferite sunt în agricultură şi în curierat. Persoanele interesate pot obţine mai multe informaţii pe site-ul www.eures.anofm.ro, sau se pot prezenta la sediul agenţiei judeţene pentru ocuparea forţei de muncă din zona de reşedinţă, unde pot primi asistenţă din partea consilierului EURES.