Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Jurnal românesc – 20.11.2018

Vicepremierul Ana Birchall s-a întâlnit, luni, cu comisarul britanic pentru comerţ cu Europa, Andrew Mitchell, cu care a discutat despre comunitatea de români din Regatul Unit, dar şi despre faptul că România va susţine ca Marea Britanie să fie apropiată de UE chiar şi după Brexit. Ana Birchall a afirmat că România are o comunitate importantă şi bine integrată în societatea britanică, un adevărat liant între cele două state. Tocmai de aceea, în cadrul discuţiilor, am accentuat necesitatea respectării drepturilor românilor care locuiesc în Marea Britanie şi ale familiilor lor, a evidenţiat vicepremierul de la Bucureşti. În cadrul discuţiilor, a fost subliniată importanţa Parteneriatului strategic cu Marea Britanie, care, potrivit vicepremierului român, are o fundaţie solidă în domeniul securităţii, economic, cultural şi educaţional.

Jurnal românesc – 20.11.2018
Jurnal românesc – 20.11.2018

, 20.11.2018, 11:53

Vicepremierul Ana Birchall s-a întâlnit, luni, cu comisarul britanic pentru comerţ cu Europa, Andrew Mitchell, cu care a discutat despre comunitatea de români din Regatul Unit, dar şi despre faptul că România va susţine ca Marea Britanie să fie apropiată de UE chiar şi după Brexit. Ana Birchall a afirmat că România are o comunitate importantă şi bine integrată în societatea britanică, un adevărat liant între cele două state. Tocmai de aceea, în cadrul discuţiilor, am accentuat necesitatea respectării drepturilor românilor care locuiesc în Marea Britanie şi ale familiilor lor, a evidenţiat vicepremierul de la Bucureşti. În cadrul discuţiilor, a fost subliniată importanţa Parteneriatului strategic cu Marea Britanie, care, potrivit vicepremierului român, are o fundaţie solidă în domeniul securităţii, economic, cultural şi educaţional.



În perioada 28 noiembrie 2018 – 14 aprilie 2019 va avea loc Sezonul cultural România – Franţa. Potrivit unui comunicat al Ministerului de Externe, România propune publicului francez peste 200 de proiecte într-un demers unic de diplomaţie publică, economică şi culturală. Proiectul îşi doreşte să reînnoiască imaginea şi percepţia pe care cele două ţări o au una faţă de cealaltă şi să întărească legăturile economice, ştiinţifice şi culturale dintre cele două state. Printre momentele-cheie se numără Sezonul României la Centrul Pompidou, Forumul economic franco-român la Bercy şi Festivalul filmului românesc la Paris. Cei doi comisari ai Sezonului România – Franţa, Andrei Ţărnea şi Jean Jacques Garnier, şi-au exprimat speranţa că evenimentele ce vor avea loc vor da ocazia publicului român şi francez să îşi formeze o perspectivă nouă asupra celor două societăţi şi a relaţiilor acestora în Europa.



Încurajarea reîntoarcerii și reinserției socio-profesionale a românilor din străinătate este una dintre prioritățile Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, context în care ministrul Natalia-Elena Intotero a participat, recent, la sesiunea de informare privind noutățile ghidului solicitantului aferente Programului Start-Up Nation. Evenimentul s-a derulat la Deva, sub patronajul ministrului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Ştefan Radu Oprea, care a anunțat în premieră că apelul de proiecte pentru Start-up Nation 2018 ar putea fi lansat de Ziua Naţională a României, 1 Decembrie. Programul Start-up Nation are ca scop stimularea înfiinţării de noi întreprinderi mici şi mijlocii la nivel naţional prin acordarea de finanţări nerambursabile de către statul român, crearea de locuri de muncă şi dezvoltarea mediului de afaceri. Bugetul programului este de 2 milioane de lei.



Episcopul Macarie al Europei de Nord a anunţat, la Copenhaga, lansarea proiectului Să ne bucurăm de Nașterea Domnului – Darul din cutia de pantofi, 2018″. Proiectul reprezintă rezultatul colaborării dintre Centrul pentru tineret Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” al Episcopiei Europei de Nord și Misiunea Socială Diaconia” a Mitropoliei Basarabiei, informează Eparhia, preluat de Romanian Global News. Programul filantropic este construit în jurul ideii ca fiecare destinatar al proiectului, în acest caz copiii basarabeni cu posibilități financiare reduse, să primească o cutie de pantofi în care să se regăsească diferite surprize: jucării, dulciuri, rechizite, produse de îngrijire corporală sau mici articole de îmbrăcăminte.

Jurnal românesc
Jurnal românesc miercuri, 22 ianuarie 2025

Jurnal românesc – 22.01.2025

Este vorba de zeci de mii de perechi de ochelari de soare, articole de îmbrăcăminte, încălţăminte, genţi şi etichete pentru flacoane de...

Jurnal românesc – 22.01.2025
stiri-jurnal-romanesc-alb
Jurnal românesc marți, 21 ianuarie 2025

Jurnal românesc – 21.01.2025

Începând de luni până pe 20 martie, alegătorii români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate care doresc să voteze la alegerile...

Jurnal românesc – 21.01.2025
Jurnal românesc – 20.01.2025
Jurnal românesc luni, 20 ianuarie 2025

Jurnal românesc – 20.01.2025

Institutul Cultural Român și reprezentanțele sale din străinătate continuă maratonul de evenimente culturale care celebrează personalități...

Jurnal românesc – 20.01.2025
stiri-jurnal-romanesc-alb
Jurnal românesc vineri, 17 ianuarie 2025

Jurnal românesc – 17.01.2025

Cu ocazia Zilei Culturii Naționale, Institutul Cultural Român din New York, împreună cu Ambasada României în SUA și Consulatul General al...

Jurnal românesc – 17.01.2025
Jurnal românesc joi, 16 ianuarie 2025

Jurnal românesc – 16.01.2025

Ministerul român de Externe, în strânsă colaborare cu ministerele Apărării şi de Interne şi în coordonare cu structurile dedicate ale...

Jurnal românesc – 16.01.2025
Jurnal românesc miercuri, 15 ianuarie 2025

Jurnal Românesc – 15.01.2025

ICR și reprezentanțele sale din străinătate desfășoară, cu ocazia Zilei Culturii Naționale, un maraton de trei săptămâni de evenimente....

Jurnal Românesc – 15.01.2025
Jurnal românesc marți, 14 ianuarie 2025

Jurnal românesc – 14.01.2025

Ca în fiecare an pe 15 ianuarie, în România va fi marcată, miercuri, Ziua Culturii Naţionale. Aceasta e sărbătorită, de asemenea, în...

Jurnal românesc – 14.01.2025
Jurnal românesc luni, 13 ianuarie 2025

Jurnal românesc – 13.01.2025

În continuare există obligativitatea ca minorul, însoţit doar de unul dintre părinţi, să aibă asupra lui şi o împuternicire din partea...

Jurnal românesc – 13.01.2025

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company