Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Jurnal românesc – 24.10.2018

Ministrul român de Interne, Carmen Dan, s-a întâlnit,
marţi, la Bucureşti, cu vicepremierul şi ministrul italian de Interne, Matteo
Salvini
. Cooperarea bilaterală în domeniul securităţii, mai ales în contextul
preluarii de către România a Preşedinţiei Consiliului UE, în primul semestru al
anului viitor, s-a numărat printre temele abordate. Comunitatea de români din
Italia şi comunitatea de italieni din România reprezintă un liant puternic şi
contribuie la dezvoltarea economică şi socială a celor doua ţări, a declarat,
pe de altă parte, ministrul Dan. La rândul său, oficialul de la Roma a spus că
românii din Italia formează o comunitate mai mare de un milion şi că greşelile
unora dintre ei nu trebuie să se răsfrângă asupra celorlalţi. De asemenea,
Salvini a multumit autorităţilor de la Bucureşti pentru contribuţia adusă la
identificarea cetăţenilor români urmăriţi în ţara sa. În urmă cu două luni,
Salvini a acuzat România şi Bulgaria că trimit sclavi în vestul Europei, solicitând
măsuri pentru limitarea traficului de persoane. Liderul formaţiunii de extremă
dreapta Liga Nordului şi-a exprimat
dorinţa de a discuta cu colegii săi din cele două ţări despre măsuri de control
asupra mijloacelor de transport şi al persoanelor, pentru a opri, astfel,
afacerile grupurilor de crimă organizată.

Jurnal românesc – 24.10.2018
Jurnal românesc – 24.10.2018

, 24.10.2018, 11:40

Ministrul român de Interne, Carmen Dan, s-a întâlnit,
marţi, la Bucureşti, cu vicepremierul şi ministrul italian de Interne, Matteo
Salvini
. Cooperarea bilaterală în domeniul securităţii, mai ales în contextul
preluarii de către România a Preşedinţiei Consiliului UE, în primul semestru al
anului viitor, s-a numărat printre temele abordate. Comunitatea de români din
Italia şi comunitatea de italieni din România reprezintă un liant puternic şi
contribuie la dezvoltarea economică şi socială a celor doua ţări, a declarat,
pe de altă parte, ministrul Dan. La rândul său, oficialul de la Roma a spus că
românii din Italia formează o comunitate mai mare de un milion şi că greşelile
unora dintre ei nu trebuie să se răsfrângă asupra celorlalţi. De asemenea,
Salvini a multumit autorităţilor de la Bucureşti pentru contribuţia adusă la
identificarea cetăţenilor români urmăriţi în ţara sa. În urmă cu două luni,
Salvini a acuzat România şi Bulgaria că trimit sclavi în vestul Europei, solicitând
măsuri pentru limitarea traficului de persoane. Liderul formaţiunii de extremă
dreapta Liga Nordului şi-a exprimat
dorinţa de a discuta cu colegii săi din cele două ţări despre măsuri de control
asupra mijloacelor de transport şi al persoanelor, pentru a opri, astfel,
afacerile grupurilor de crimă organizată.




Comunitatea
româno-americană
a Bisericii Izvorul Tamaduirii din Long Valley, New
Jersey, a stabilit celebrarea Centenarului Marii Unirii prin înălţarea unei
biserici de lemn în stil maramureşean, transmite www.basilica.ro preluat de
Romanian Global News. Biserica de lemn va fi aşezată lângă biserica parohiei şi
va constitui un simbol al etnicităţii româneşti pe teritoriul american. Biserica
nou construită va deveni un centru cultural românesc şi va găzdui o sală de
spectacole, biblioteca românească, un muzeu de artă și etnografie, precum și
istoria diasporei românești din Statele Unite.În viitor aici
vor fi organizate discuţii libere cu invitaţi pe teme de literatură, muzică,
film, educație și religie, devenind o punte de legătură între generații.




România se află pe locul
doi în Europa, după Portugalia, din punctul de vedere al țărilor cu cea mai
mare diasporă
, 15,4% dintre români trăind în străinătate. În Marea Britanie,
Oficiul Naţional pentru Statistică a estimat că aproximativ 411.000 de români
ar fi rezidenţi în 2017, în urcare de la 135.000 în 2013 şi doar 14.000
în 2006. Cifrele recente arată, de asemenea, că 1,15 milioane de români trăiesc
în Italia, 673.000 în Spania şi 657.000 în Germania, transmite Rador, preluat
de Romanian Global News. Remus Anghel de la Universitatea Babeş-Bolyai a declarat că, până
în 2008 sau 2009, emigrarea a avut un efect pozitiv net, deoarece persoanele
din regiunile subdezvoltate din punct de vedere economic au trimis bani acasă,
susţinând creşterea economică şi crearea de locuri de muncă în ţară. Acum, a
spus Anghel, efectul tinde să fie negativ, intrucat in multe părţi ale ţării nu
mai sunt lucrători, iar firmele încep să aducă migranţi din străinătate, din
Asia şi din ţările vecine.




La Memorialul Ipotești a avut loc, săptămâna
trecută, Seminarul Eminescu, la care au participat alături de colegii
din România, studenți români si cadre didactice din Cernăuți si Chisinau -
informează Agenția BucPress. Evenimentul
a reunit activități precum seară de lecturi lirice sau ateliere de lectură,
conduse de conf. univ. dr. Daniela Petroșel, prodecan la Facultatea de Litere
și Științe ale Comunicării, Universitatea Stefan cel Mare din Suceava.

Foto: Facebook / Autoritatea Electorală Permanentă
Jurnal românesc vineri, 22 noiembrie 2024

Jurnal românesc – 22.11.2024

Peste 19 milioane de cetăţeni români cu drept de vot erau înscrişi în Registrul electoral la data de 31 octombrie şi sunt aşteptaţi la urne...

Jurnal românesc – 22.11.2024
Jurnal românesc
Jurnal românesc joi, 21 noiembrie 2024

Jurnal românesc – 21.11.2024

România își intensifică demersurile pentru aderarea terestră la Spațiul Schengen, iar ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, s-a angajat...

Jurnal românesc – 21.11.2024
stiri-jurnal-romanesc-alb
Jurnal românesc miercuri, 20 noiembrie 2024

Jurnal Românesc – 20.11.2024

Tapiseria ‘Il Risveglio'(‘Trezirea’), creaţie a artistului Camilian Demetrescu, a fost inaugurată recent la Muzeul Naţional de...

Jurnal Românesc – 20.11.2024
Jurnal românesc
Jurnal românesc marți, 19 noiembrie 2024

Jurnal românesc – 19.11.2024

Ministrul român de Externe, Luminiţa Odobescu, a participat, luni, în marja reuniunii Consiliului Afaceri Externe (CAE) de la Bruxelles, la o...

Jurnal românesc – 19.11.2024
Jurnal românesc luni, 18 noiembrie 2024

Jurnal Românesc – 18.11.2024

Ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale din România, Simona Bucura-Oprescu, şi vicepreşedintele Guvernului Spaniei, Yolanda Diaz Perez,...

Jurnal Românesc – 18.11.2024
Jurnal românesc vineri, 15 noiembrie 2024

Jurnal românesc – 15.11.2024

Aproape trei sferturi dintre români – 72% – sunt îngrijoraţi de creşterea preţurilor, iar mulți dintre ei spun că vor aloca un...

Jurnal românesc – 15.11.2024
Jurnal românesc joi, 14 noiembrie 2024

Jurnal românesc – 14.11.2024

Întrevederea a avut loc în marja vizitei de lucru întreprinse la Londra de prim-ministrul României, Ion-Marcel Ciolacu. Ministrul Luminița...

Jurnal românesc – 14.11.2024
Jurnal românesc miercuri, 13 noiembrie 2024

Jurnal românesc – 13.11.2024

2024 este primul an în care numărul românilor care au revenit în ţară l-a depăşit pe al celor care au plecat în străinătate, a spus la...

Jurnal românesc – 13.11.2024

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company