Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Jurnal românesc – 19.10.2018

Washington a devenit
miercuri, 17 octombrie, a opta capitală în care a fost celebrată excelența
românească de pretutindeni, în cadrul proiectului Gala 100 pentru Centenar
. La
evenimentul organizat de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, în parteneriat cu Ambasada României la
Washington, zece români cu activități deosebite, promotori ai valorilor și
identității românești, au fost premiați cu distincții simbolice, în semn de
recunoaștere și apreciere a meritelor și contribuției lor la imaginea ţării în
lume. Printre românii premiaţi s-a aflat şi Alexandra Nechita,
ale carei picturi
prezentate la expoziții în întreaga lume au
personalitate artistică, sunt sofisticate și pline de viață.
A obținut
numeroase premii decernate în întreaga lume pentru creațiile și realizările
sale. Un alt român premiat este Dan Nicolae, profesor la University of Chicago, Decan al
Facultății de Statistică, profesor la Facultatea de Medicină, secția Genetică
Medicală și profesor la Facultatea de Genetică Umană. El este recunoscut ca
unul dintre liderii mondiali în aplicațiile statisticii și matematicii în
genetică.

Jurnal românesc – 19.10.2018
Jurnal românesc – 19.10.2018

, 19.10.2018, 11:05

Washington a devenit
miercuri, 17 octombrie, a opta capitală în care a fost celebrată excelența
românească de pretutindeni, în cadrul proiectului Gala 100 pentru Centenar
. La
evenimentul organizat de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, în parteneriat cu Ambasada României la
Washington, zece români cu activități deosebite, promotori ai valorilor și
identității românești, au fost premiați cu distincții simbolice, în semn de
recunoaștere și apreciere a meritelor și contribuției lor la imaginea ţării în
lume. Printre românii premiaţi s-a aflat şi Alexandra Nechita,
ale carei picturi
prezentate la expoziții în întreaga lume au
personalitate artistică, sunt sofisticate și pline de viață.
A obținut
numeroase premii decernate în întreaga lume pentru creațiile și realizările
sale. Un alt român premiat este Dan Nicolae, profesor la University of Chicago, Decan al
Facultății de Statistică, profesor la Facultatea de Medicină, secția Genetică
Medicală și profesor la Facultatea de Genetică Umană. El este recunoscut ca
unul dintre liderii mondiali în aplicațiile statisticii și matematicii în
genetică.





La Gala 100 pentru
Centenar a participat si a ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Natalia
Intotero, care a avut, marţi, o întâlnire cu reprezentanți ai clerului
românesc, ai mediului asociativ și ai Bibliotecii Congresului SUA. Î
n cadrul
discuțiilor cu preoții parohi ai Bisericilor Sfânta Cruce din Alexandria,
Sfântul Andrei din Potomac și Biserica Ortodoxă din Hagerstown, principala temă
de discuție a fost nevoia de menținere și promovare a identității lingvistice
și spirituale a românilor de pretutindeni. Ministrul a subliniat rolul pe care
biserica îl are în realizarea proiectelor educaționale, educația reprezentând
un domeniu prioritar pentru MRP. În acest sens, ministrul le-a oferit celor
prezenți suporturi de curs si cărți in limba română în vederea susținerii
școlilor duminicale. Natalia Intotero a avut o întrevedere si cu directorul
Diviziei Europa de Est din cadrul Bibliotecii Congresului SUA, Grant Harris,
alături de care a vizitat fondul de carte românesc, care conține peste 40.000
de titluri în limba română.






Guvernatorul statului
Mississippi, Phil Bryant, a onorat Centenarul Marii Uniri prin emiterea unei
proclamaţii de felicitare, potrivit unui comunicat difuzat de Ambasada României
în SUA, transmite Romanian Global News.
În proclamaţie se arată că, la 1 decembrie 1918, Marea Unire
a românilor a condus la consolidarea unui stat modern, inspirat de principiile
libertăţii, democraţiei, libertăţii economice şi progresului social.
În document sunt
menţionate legăturile strânse dintre România şi Statele Unite ale Americii,
cele două ţări împărtăşind o prietenie adâncă şi de lungă durată şi un
parteneriat strategic construit în jurul valorilor democratice, legăturilor
istorice şi a angajamentului comun pe calea asigurării securităţii
transatlantice şi a prosperităţii reciproce.
Ambasadorul României în
Statele Unite ale Americii, George Cristian Maior, a salutat Proclamaţia
statului Mississippi, arătând că România este profund onorată de mesajul
transmis de guvernatorul Phil Bryant.




Peste 2100 de locuri de
muncă sunt vacante pentru lucrătorii români la firme din Spaţiul Economic
European, prin intermediul reţelei Eures România,
potrivit unui comunicat al
Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Potrivit sursei citate, din
totalul celor 2.127 locuri de muncă vacante, 967 de posturi sunt în Spania, 511
în Germania, 243 în Marea Britanie, 80 în Letonia, 75 în Irlanda şi 72 în
Olanda. De asemenea, angajatorii din Ungaria pun la dispoziţie 69 locuri de
muncă, în timp operatorii economici din Estonia oferă 25 de posturi.

Foto: Facebook / Autoritatea Electorală Permanentă
Jurnal românesc vineri, 22 noiembrie 2024

Jurnal românesc – 22.11.2024

Peste 19 milioane de cetăţeni români cu drept de vot erau înscrişi în Registrul electoral la data de 31 octombrie şi sunt aşteptaţi la urne...

Jurnal românesc – 22.11.2024
Jurnal românesc
Jurnal românesc joi, 21 noiembrie 2024

Jurnal românesc – 21.11.2024

România își intensifică demersurile pentru aderarea terestră la Spațiul Schengen, iar ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, s-a angajat...

Jurnal românesc – 21.11.2024
stiri-jurnal-romanesc-alb
Jurnal românesc miercuri, 20 noiembrie 2024

Jurnal Românesc – 20.11.2024

Tapiseria ‘Il Risveglio'(‘Trezirea’), creaţie a artistului Camilian Demetrescu, a fost inaugurată recent la Muzeul Naţional de...

Jurnal Românesc – 20.11.2024
Jurnal românesc
Jurnal românesc marți, 19 noiembrie 2024

Jurnal românesc – 19.11.2024

Ministrul român de Externe, Luminiţa Odobescu, a participat, luni, în marja reuniunii Consiliului Afaceri Externe (CAE) de la Bruxelles, la o...

Jurnal românesc – 19.11.2024
Jurnal românesc luni, 18 noiembrie 2024

Jurnal Românesc – 18.11.2024

Ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale din România, Simona Bucura-Oprescu, şi vicepreşedintele Guvernului Spaniei, Yolanda Diaz Perez,...

Jurnal Românesc – 18.11.2024
Jurnal românesc vineri, 15 noiembrie 2024

Jurnal românesc – 15.11.2024

Aproape trei sferturi dintre români – 72% – sunt îngrijoraţi de creşterea preţurilor, iar mulți dintre ei spun că vor aloca un...

Jurnal românesc – 15.11.2024
Jurnal românesc joi, 14 noiembrie 2024

Jurnal românesc – 14.11.2024

Întrevederea a avut loc în marja vizitei de lucru întreprinse la Londra de prim-ministrul României, Ion-Marcel Ciolacu. Ministrul Luminița...

Jurnal românesc – 14.11.2024
Jurnal românesc miercuri, 13 noiembrie 2024

Jurnal românesc – 13.11.2024

2024 este primul an în care numărul românilor care au revenit în ţară l-a depăşit pe al celor care au plecat în străinătate, a spus la...

Jurnal românesc – 13.11.2024

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company