Jurnal românesc – 28.06.2018
Guvernatorul şi
viceguvernatorul statului american Ohio au emis o proclamaţie prin care salută
România cu ocazia celebrării Centenarului Marii Uniri, evidenţiind legăturile
dintre acest stat şi România, potrivit unui comunicat al Ambasadei României în
SUA. În document se menţionează faptul că în 1967 a fost inaugurată, în oraşul
Cleveland din statul Ohio, Grădina Culturală Română, ca parte a Grădinilor
Culturale din Cleveland, unde vizitatorii pot afla informaţii privind Societatea
Carpatina, prima societate românească de ajutor, care a fost şi prima societate
de acest tip din SUA. Ambasadorul României în SUA, George Cristian Maior, a
salutat proclamaţia statului Ohio şi le-a mulţumit guvernatorului John R.
Kasich şi viceguvernatorului Mary Taylor pentru gestul simbolic de marcare a
Centenarului României. În Ohio, în special în zona oraşului Cleveland, se află
una dintre cele mai vechi comunităţi de români. Catedrala Ortodoxă Română Sf.
Maria din Cleveland este cea mai veche parohie românească ortodoxă din SUA, în
2004 ea celebrând o sută de ani de existenţă. De asemenea, din Cleveland
International Hall of Fame History fac parte mai mulţi membri de origine
română. În Cleveland există un Consulat General Onorific al României. De asemenea,
în zonă este localizat şi sediul Uniunii şi Ligii Societăţilor Româneşti din
America, cea mai veche organizaţie a românilor americani.
Daniela Budu, 28.06.2018, 12:12

Cu prilejul
Zilei Universale a Iei și pentru a celebra și promova tradițiile românești, La
Blouse Roumaine alături de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP) a
organizat, pe 27 iunie, o masă rotundă cu tematica Ia românească, brand
cultural național. Discuțiile s-au concentrat pe identificarea unor modalități
prin care să se asigure o mai bună reprezentare și promovare a iei, ca simbol
al identității românești atât la nivel intern, cât și internațional. Pe 24
iunie, sărbătorim Ziua Universală a Iei, simbol al identității și creativității
spațiului românesc. Inițiativa a luat naștere în 2013, pe Facebook, devenind
ulterior un eveniment internațional. Propusă de comunitatea online La Blouse
Roumaine, această zi este în prezent sărbătorită în 50 de țări, în peste 150
de orașe de românii de pretutindeni.
Centrul Cultural
Toplița, împreună cu Centrul European de Studii Covasna-Harghita din Sfântu
Gheorghe, cu sprijinul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni şi a Institutului Eudoxiu Hurmuzachi pentru românii
de pretutindeni, organizează cea de-a
XVI-a ediţie a Universităţii de Vară Izvoru Mureşului. Tema ediţiei din acest
an este România şi românii de pretutindeni, în anul Centenarului Marii Uniri.
Printre subiectele abordate se află: reunirea Basarabiei cu România, obiectiv
strategic național al românilor, drepturile românilor din comunitățile istorice
din jurul frontierelor și Balcani, biserica ortodoxă Română și românii de peste
hotare în anul Centenarului, educația în limba maternă, prioritate a românilor
de pretutindeni, România şi românii de pretutindeni, în anul Centenarului Marii
Uniri. Programul va cuprinde și lansări și prezentări de cărți, spectacol
folcloric, expoziție de icoane.
Compania aeriană
naţională TAROM a decis să amâne lansarea cursei Timişoara-Chişinău,
planificată pentru 2 iulie, din cauza solicitărilor reduse în această perioadă,
se arată într-un comunicat al TAROM.
Lansarea zborului va avea loc cel mai probabil în toamna acestui an. Compania
mai anunţă că pasagerii care au achiziţionat bilete pe această rută vor ajunge
la destinaţie cu zborurile companiei, via Bucureşti, sau pot opta pentru
rambursarea sumei plătite.