Jurnal românesc – 15.08.2017
Până pe 18 august, la Complexul Sportiv Naţional Izvoru Mureşului, judeţul Harghita, se desfăşoară ediţia a XV-a a Universităţii de Vară Izvoru Mureşului, cu tema De la prima Unire la Marea Unire. România şi românii de pretutindeni, încotro?”. Universitatea de Vară s-a constituit într-un veritabil parteneriat româno-român”, atât prin participanţi (tineri din afara hotarelor ţării şi din ţară) şi temele abordate, cât şi prin personalităţile invitate, conferenţiari şi oameni politici. Preşedintele Comisiei pentru românii din afara graniţelor din Camera Deputaţilor, Constantin Codreanu, şi-a exprimat regretul că la această ediţie nu există un interes mai mare din partea Guvernului României şi a Preşedinţiei, întrucât problemele cu care se confruntă românii din comunităţile istorice şi din Republica Moldova trebuie să se afle în atenţia celor care conduc statul român. El s-a referit la faptul că un eveniment similar care a avut loc în Serbia s-a bucurat de atenţia preşedintelui şi a premierului şi a dat exemplul sprijinului pe care Ungaria îl acordă maghiarilor din afara graniţelor. Totodată, deputatul a vorbit de bugetul insuficient al Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, care este cel mai mic din Guvernul României, în condiţiile în care importanţa românilor din afara graniţelor pentru ţara noastră este una crucială. La Universitatea de Vară de la Izvoru Mureşului participă aproximativ 100 de persoane, din ţară şi din comunităţile româneşti din jurul frontierelor şi din Balcani, printre invitaţi numărându-se parlamentari, reprezentanţi ai Guvernului României, lideri ai unor organizaţii civice.
Carmen Pelin, 15.08.2017, 13:21

Tot în cadrul Universităţii de Vară Izvoru Mureşului a fost dezbătută şi tema reunirii Republicii Moldova cu România, ca obiectiv naţional pentru anul 2018, participanţii la discuţii subliniind că ţara noastră trebuie să-şi asume clar şi fără echivoc acest proiect de ţară. Preşedintele executiv al Fundaţiei Naţionale pentru Românii de Pretutindeni, Eugen Popescu, a subliniat faptul că acest proiect de ţară trebuie să devină o prioritate a statului român, în contextul în care ţara noastră este puternic implicată în stabilizarea frontierelor UE şi NATO. Totodată, secretarul de stat Cristian Ioan Videscu, coordonator al Departamentului Centenar din cadrul Guvernului, a anunţat că organizaţiile românilor din afara graniţelor vor putea primi finanţare pentru proiectele de celebrare, anul viitor, a Centenarului Marii Uniri. Bugetul se va adresa şi ONG-urilor din ţară şi străinătate. El a precizat că există, în prezent, discuţii cu Patriarhia Ortodoxă pentru a se implica activ şi a susţine proiectele parohiilor româneşti din afara graniţelor ţării. Lucrările Universităţii de Vară de la Izvoru Mureşului continuă, printre subiectele dezbătute numărându-se problema asimilării şi deznaţionalizării românilor din comunităţile istorice, dar şi situaţia românilor din Harghita şi Covasna.
Valabilitatea paşapoartelor ar urma să fie prelungită la 10 ani pentru persoanele care au peste 25 de ani, conform unei iniţiative legislative lansate de Ministerul de Interne. Informaţia privind prelungirea perioadei de valabilitate a paşaportului a fost prezentată de ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, şi de directorul general al Direcţiei Generale de Paşapoarte, Catela-Claudia Vasile. De asemenea, Ministerul Afacerilor Interne a precizat că în lunile de vară numărul cererilor de preschimbare a paşapoartelor depăşeşte cu 80-90% valorile din restul anului, iar în unele judeţe numărul acestora se dublează în această perioadă. Anterior FADERE (Federaţia asociaţiilor de români din Europa, SUA şi Canada) a solicitat ministrului de Interne, Carmen Dan, să rezolve de urgenţă situaţia creată la ghişeele de eliberare a paşapoartelor, afirmând că în caz contrar va face plângere penală împotriva acesteia.