Jurnal românesc – 14.08.2017
Daniela Budu, 14.08.2017, 12:00
Premierul Mihai Tudose afirmă, într-o postare pe facebook, că experienţa şi cunoştinţele românilor acumulate în străinătate sunt bine primite în domeniile de activitate din România şi şi-a exprimat convingerea că aceştia au de ce să se întoarcă acasă. Declaraţia este un răspuns al premierului la întrebarea unei familii de români care ar vrea să se întoarcă în ţară dacă îşi pot găsi aici locuri de muncă bine plătite în domeniile în care lucrează. Premierul le explică acestora – medic şi jurist – că în sănătate este nevoie de oameni bine pregătiţi, iar creşterea remuneraţiei cadrelor medicale va continua în România, iar în domeniul juridic sunt oportunităţi numeroase atât în mediul public, cât şi în cel privat. El prezintă şi o serie de investiţii importante pregătite de mari firme internaţionale, pentru care este nevoie de oameni bine pregătiţi, cu plată pe măsură, peste media europeană. Mihai Tudose concluzionează că lucrurile în ţară merg într-o direcţie bună. „Vă aşteptăm cu drag înapoi acasă şi avem încredere că împreună putem contribui la o Românie mai bună!”, afirmă şeful Guvernului.
În perioada 13 – 18 august 2017, la Complexul Sportiv Naţional Izvoru Mureşului, judeţul Harghita, se desfăşoară ediţia a XV-a a Universităţii de Vară, cu tema „De la prima Unire la Marea Unire. România şi românii de pretutindeni, încotro?”. Programul Universităţii din acest an cuprinde teme precum Reunirea Basarabiei cu România, Drepturile românilor din comunităţile istorice din jurul frontierelor şi Balcani, Cât de interesată este România de diaspora sa?, Situaţia românilor din spaţiul ex-sovietic. Programul cuprinde şi lansări de cărţi şi publicaţii, expoziţie de carte cu vânzare, dezbateri libere, spectacol folcloric. La cursurile Universităţii participă tineri din ţară şi de peste hotare (Republica Moldova, Ucraina, Ungaria, Serbia, Bulgaria, Albania, Macedonia), precum şi conferenţiari din principalele centre universitare ale ţării şi din străinătate.
La Centrul de Agrement Pădureni, judeţul Covasna, a avut loc deschiderea celei de-a doua ediţii a Şcolii de vară „România mea. Proiect de ţară”. Şcoala de vară este dedicată tinerilor etnici români de pretutindeni, veniţi din Basarabia, Nordul Bucovinei, Serbia, Harghita şi Covasna. În cadrul acestui proiect participă cinci conferenţiari recunoscuţi în diferite domenii care vor identifica, împreună cu tinerii români din comunităţile istorice, o strategie de abordare a problematicii identităţii culturale şi naţionale româneşti. Printre temele abordate la şcoala de vară se numără „Clivajele şi oportunităţile parcursului european al Basarabiei”, „Prăbuşirea Imperiului Sovietic şi evoluţia geopolitică a României post-decembriste”, „Formele contemporane ale discursului public”. Va fi organizată, de asemenea, o serie de ateliere de retorică şi public speaking.
Ambasadorul României în Italia, Gabriel Bologan, a anunţat, la o întâlnire informală cu preşedinţii de asociaţii şi reprezentanţi ai societăţii civile româneşti din Peninsulă, că la Bari, din luna septembrie, va funcţiona un nou consulat. Potrivit oficialului, este vorba despre un consulat modern, eficient, cu dotări şi structură funcţionale. Consulatul va rezolva solicitările românilor aflaţi în regiune şi care erau nevoiţi să facă sute de kilometri pentru rezolvarea problemelor birocratice.