Jurnal românesc – 20.02.2017
Amenzile aplicate României de Curtea Europeană a Drepturilor Omului din cauza condiţiilor de detenţie s-au ridicat, anul trecut, la 1,6 milioane de euro – afirmă directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, Marius Vulpe, într-un interviu pentru agenţia de ştiri AGERPRES. El explică faptul că, pe de o parte, oamenii ştiu să îşi ceară drepturile, iar pe de alta, statul român încalcă legislaţia, neexistând penitenciar din România care să nu aibă cel puţin o cauză pierdută la CEDO. Marius Vulpe declară că orice măsură legală care reduce supraaglomerarea este binevenită. Recent, Guvernul român a trimis în Parlament un proiect de lege privind graţierea. Totodată, premierul Sorin Grindeanu a anunţat că Executivul va solicita Comisiei Europene fonduri pentru renovarea şi îmbunătăţirea condiţiilor din penitenciare.
Daniela Budu, 20.02.2017, 12:29

La Circul de stat Globus din Bucureşti a avut loc ultimul spectacol cu animale, după ce Primăria generală a decis ca aceste reprezentaţii să fie interzise, din cauza relelor tratamente aplicate în timpul dresajului. Totodată – s-a mai spus – spaţiile în cuştile şi ţarcurile de circ nu pot acoperi necesităţile unor specii ce parcurg distanţe mari în libertate sau trăiesc în grupuri extinse în sălbăticie. Decizia Primăriei Bucureştiului a intervenit după un incendiu, în luna ianuarie, la unul din adăposturile Circului Globus, în urma căruia 11 animale au murit. Măsura care vizează, deocamdată, circul de stat, ar putea fi extinsă şi la cele private care vin în Capitală.
Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa au fost clasate de către Airports Council International – Europe în top 5 european al aeroporturilor care au înregistrat cea mai mare creştere a traficului aerian în întreg anul 2016. Potrivit Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, la categoria aeroporturilor cu 5 — 10 milioane de pasageri pe an, Aeroportul Henri Coandă, care a avut o creştere de peste 18% a traficului aerian, a ocupat al patrulea loc, după aeroporturi din Berlin, Larnaca (Cipru) şi Faro (Portugalia).
Aeroportul Băneasa a ocupat al treilea loc european. Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a înregistrat anul trecut, pe cele două aeroporturi ale Capitalei, un număr record de aproape 11 milioane de pasageri şi peste 120 de mii de mişcări de aeronave (aterizări şi decolări). Evoluţia numărului de pasageri pe cele două aeroporturi din Bucureşti depăşeşte tendinţa generală înregistrată la nivel european, de 5,1%. În plus, pe aeroporturile Capitalei s-a înregistrat o creştere substanţială a numărului de mişcări de aeronave, devansând şi la acest capitol trendul european, care a ajuns anul trecut la 3,2%.
La sfârşitul acestei săptămâni s-au deschis 10 noi puncte de trecere a frontierei între România şi Ungaria. Această măsură face parte dintr-un program româno-maghiar pe legături de frontieră rutiere transfrontaliere, construite cu finanţare europeană. Noile puncte de trecere a frontierei româno-ungare vor fi deschise permanent după aderarea României la spaţiul Schengen. Până atunci, însă, rămân deschise doar în weekend.