Jurnalul românesc – 14.02.2017
Preşedintele Klaus Iohannis a
declarat, marţi, că va anunţa în zilele următoare data la care se va organiza
referendumul pe care l-a iniţiat pe tema continuării luptei anticorupţie. Tot
marţi, plenul Senatului a adoptat, în unanimitate, ordonanţa guvernamentală de urgenţă ce abrogă
controversatele modificări ale codurilor penale, aflate la originea crizei
politice de la Bucureşti. Actul normativ intră, acum, pe agenda Camerei
Deputatilor. De două săptămâni, sute de mii de protestatari din ţară şi
din diaspora cer demisia cabinetului PSD-ALDE, pe care-l acuză că, prin
modificarea codurilor, a încercat să exonereze de responsabilitate penală
personaje politice influente şi funcţionari din administraţia centrală şi
locală. În paralel, câteva sute de
partizani ai Executivului au solicitat, iarăşi, demisia şefului statului,
despre care spun că nu-şi respectă rolul de moderator, fiindcă a îmbrăţişat
cauza protestatarilor antiguvernamentali.
România Internațional, 14.02.2017, 12:30

75% dintre români consideră că
problemele privind sărăcia şi sistemul medical ar trebui să aibă prioritate la
rezolvare – reiese
dintr-un studiu online realizat de Exact Cercetare şi Consultanţă şi
WaveTreeZero remis, marţi, AGERPRES. La o distanţă destul de
mare sunt situate problemele ce ţin de drepturile angajaţilor (dreptul la
concediu de odihnă, concediu medical), cu un procent de 32%, urmate de cazurile
sociale grave (copii bolnavi de cancer, spre exemplu), cu un procent de 29% şi
probleme ce ţin de drepturile omului, cu un procent de 18% – se arată în
document.
Economia României a crescut în
anul 2016 cu 4,8%, relevă datele comunicate, marţi, de Institutul Naţional de Statistică (INS). În trimestrul IV din anul
trecut, Produsul Intern Brut a crescut
cu 1,3% faţă de trimestrul precedent şi cu 4,7% faţă de acelaşi trimestru din
2015. Creşterea economică din 2016 este cea mai mare înregistrată de România după 2008. În 2015, economia
a avansat cu 3,9%.
În 2016, piaţa bunurilor de folosinţă
îndelungată în România a atins
2,5 miliarde de euro, în creştere cu 9,2% comparativ cu anul precedent, reiese
dintr-un studiul GFK, publicat, marţi,
de AGERPRES.
Creşteri semnificative, de peste 20 de procente, au fost la electronice, care
au generat vânzări de 463 milioane euro, electrocasnice mari (577 milioane
euro) şi electrocasnice mici (178 milioane euro). De cealaltă parte, piaţa IT a consemnat cel mai
semnificativ declin, de peste 15 %, şi a ajuns la 419 milioane euro.
Salariile a
peste două treimi (67%) dintre dezvoltatorii de software români generează
costuri sub 20 de dolari pe oră, România fiind ţara cu cele mai mici costuri cu
forţa de muncă din IT din Uniunea Europeană. În Germania, doar 28% dintre
programatori costă sub 20 de dolari pe oră, în timp ce în Polonia
ponderea acestora este de 40%, potrivit datelor publicate de InvestRomania,
instituţia guvernamentală pentru promovarea investiţiilor străine. În România
forţa de muncă calificată în IT este mai ieftină decât în alte ţări pentru că
şi costul vieţii este mai redus. În cazul companiilor mari, nu neapărat costul
cu salariaţii a fost un avantaj care să determine decizia de a investi, pentru
că în acest moment există companii mari din IT care oferă şi 3.000 de euro pe lună pe contract de muncă programatorilor,
a explicat Răzvan Rada, general manager în cadrul Head Hunting IT.
Echipa feminină de tenis a
României va întâlni, pe teren propriu, în perioada 22-23 aprilie, formaţia
Marii Britanii, în meci de baraj pentru menţinerea în Grupa Mondială II a Fed
Cup, potrivit tragerii la sorţi efectuate marţi la Londra. La sfărsitul
săptămânii trecute, România a fost
învinsă, la Bucureşti, cu 3-1 de
Belgia în primul tur al Grupei Mondiale II a Fed Cup, varianta feminină a Cupei Davis. România şi Marea Britanie au jucat de
cinci ori în Cupa Federaţei, tricolorele câştigând de patru ori.