Jurnal românesc – 03.01.2017
2017 aduce noutăţi fiscale atât pentru firme, cât şi pentru persoanele
fizice. Carburanţii s-au ieftinit la începutul anului cu aproape 50 de bani pe
litru, după eliminarea supraaccizei şi reducerea TVA-ului de la 20 la 19%. Taxa
pe stâlp a fost desfiinţată, iar punctul de pensie a crescut cu 5,25%. Anul Nou
vine cu importante beneficii financiare pentru cei care vor să se angajeze în
altă localitate sau judeţ, iar scutirea de impozit pe profitul reinvestit este
menţinută. În schimb, românii care-şi păstrează banii la bancă vor plăti din
dobânzi contribuţii la fondul asigurărilor de sănătate. În acest an se va
încheia şi calendarul de liberalizare a preţului la gaze naturale şi energie
electrică pentru consumatorii casnici. Aşadar, facturile vor fi mai mici,
pentru că se vor plăti la valoarea de pe piaţa liberă, care este acum la un
minim istoric. În plus, vor scădea şi tarifele de distribuţie a energiei, iar
consumatorii vor avea posibilitatea să-şi aleagă furnizorul.
Roxana Vasile, 03.01.2017, 11:10

Românii au 14 zile libere în 2017, stabilite drept sărbători legale, cu
două mai multe decât anul trecut. Faţă de 2016 au fost declarate nelucrătoare
şi zilele de 24 ianuarie şi 1 iunie. Se adaugă câte două zile libere de Anul
Nou, de Paşte – adică 16 şi 17 aprilie, de Rusalii – 4 şi 5 iunie şi de Crăciun – 25
şi 26 decembrie. Vor fi câte o zi liberă de Ziua Internaţională a Muncii, pe 1
mai, de Adormirea Maicii Domnului, pe 15 august, de Sfântul Andrei, pe 30
noiembrie şi de Ziua Naţională, în prima zi a lunii decembrie.
Un cetăţean al Republicii Moldova se numără printre persoanele rănite
în atacul terorist, revendicat de gruparea jihadistă Isis, comis în noaptea de
Anul Nou într-un club din Istanbul. Potrivit Radio Chişinău, anunţul a fost
făcut de premierul Pavel Filip pe o reţea de socializare. De asemenea, Pavel
Filip a declarat că Republica Moldova condamnă acest act sângeros şi transmite
condoleanţe familiilor şi autorităţilor turce. 39 de persoane şi-au pierdut
viaţa şi alte 69 au fost rănite în atentat.
O navă maritimă de patrulare şi intervenţie a Ministerului de Interne,
cu un echipaj format din 23 de poliţişti de frontieră, va participa la
operaţiunea ‘EPN POSEIDON SEA’, organizată de Agenţia Europeană FRONTEX, urmând
a fi detaşată timp de patru luni în Marea Egee, în perioada ianuarie-aprilie.
Nava a plecat, deja, în misiune pe 1 ianuarie, poliţiştii de frontieră de la
bord urmând să execute misiuni individuale de patrulare, cercetare, de căutare
şi salvare, alături de colegi din celelalte state membre UE participante la
misiune. Totodată, doi ofiţeri români de legătură vor fi detaşaţi în cadrul
Centrului Internaţional de Coordonare din Atena. Ei vor menţine permanent
legătura între nava maritimă şi Centrul Operaţional de Coordonare al
Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, precum şi Sectorul Operaţiuni
Maritime din cadrul Agenţiei FRONTEX. Obiectivul principal al operaţiunii este
de a oferi suportul autorităţilor elene în supravegherea şi controlul
frontierelor maritime ale Uniunii Europene, precum şi de căutare şi salvare a
persoanelor aflate în dificultate pe mare la frontiera externă a Uniunii.