Jurnal românesc – 16.11.2015
Miniştrii propuşi de premierul desemnat Dacian Cioloş sunt audiaţi, la acest început de săptămână, în comisiile de specialitate din Parlament, ulterior urmând să primească votul de învestitură în plenul reunit. Lista cu propunerile pentru fotoliile ministeriale a fost trimisă Legislativului duminică seară, după ce Dacian Cioloş a prezentat numele şi motivele pentru care le-a ales. El a subliniat că miniştrii nominalizaţi sunt buni profesionişti, cu experienţă managerială, deschişi spre dialog. Premierul desemnat a punctat, totodată, că se impune o abordare raţională şi eficientă a actului de guvernare. Potrivit programului de guvernare al viitorului guvern, obiectivul major este consolidarea parametrilor macroeconomici şi a perspectivelor de dezvoltare durabilă a ţării. România va trebui să se poziţioneze ferm în contextul geopolitic actual, care devine din ce în ce mai complex şi dificil – se mai arată în document. Executivul îşi propune să fie unul deschis şi transparent, în dialog cu instituţiile democratice şi cu societatea ca actor politic, ceea ce presupune inclusiv crearea unei platforme online de interacţiune între guvern şi societate.
Roxana Vasile, 16.11.2015, 12:43

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, duminică, în cartea de condoleanţe deschisă la Ambasada Franţei din Bucureşti în memoria victimelor atentatelor teroriste de la Paris, între care se numără şi doi români. Preşedintele Iohannis a transmis în numele României şi al său personal cele mai profunde şi sincere condoleanţe familiilor şi apropiaţilor celor ucişi. El a făcut apel la unitate pentru combaterea şi eliminarea terorismului. Sute de persoane au venit duminică la Ambasada Franţei pentru a aduce un omagiu victimelor atentatelor de la Paris. Ambasada a organizat o adunare de reculegere, solidaritate şi unitate care s-a adresat tuturor francezilor, precum şi celor care au dorit să îşi exprime susţinerea pentru Franţa.
Federaţia asociaţiilor de români din Europa (FADERE) a început, vineri, o campanie de strângere de medicamente ce vor fi trimise spitalelor din ţară care tratează pacienţi răniţi în clubul Colectiv – se arată într-un comunicat. Federaţia a primit, joi, din partea Ministerului Sănătăţii, o listă cu medicamente şi consumabile de care spitalele din România ar avea nevoie pentru tratarea pacienţilor afectaţi de incendiul din 30 octombrie. În mod sigur, şi de această dată, românii din diaspora vor da dovadă de solidaritate cu cei din ţară, aşa cum au făcut-o de nenumărate ori, şi vor cumpăra aceste medicamente care vor ajuta la salvarea vieţilor celor răniţi în această tragedie, a declarat preşedintele FADERE, Daniel Tecu.
Muncitorii necalificaţi în agricultură şi şoferii sunt printre cei mai căutaţi de angajatorii din afara României, potrivit portalului european pentru locuri de muncă EURES, unde sunt peste 1.800 de anunţuri de angajare. Fermele din Spania pun la dispoziţia celor interesaţi 800 de posturi sezoniere în agricultură, iar cele din Portugalia – 400. În Cehia sunt căutaţi 50 de şoferi pentru transport internaţional de marfă, iar în Germania – 15. Tot în Germania, spitalele oferă 50 de locuri de muncă pentru asistenţi medicali.
România a înregistrat cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeană în trimestrul al treilea al acestui an, comparativ cu trimestrul precedent – a anunţat, vineri, Oficiul European pentru Statistică (Eurostat). Graţie unei creşteri economice trimestriale de 1,4%, România este lider în UE, urmată de Polonia şi Slovacia, ambele cu o creştere de 0,9%. Comparativ cu perioada similară a anului trecut, PIB-ul României a înregistrat o creştere de 3,6%, a doua din Uniunea Europeană, după cea de 4,3% a Cehiei.