Jurnal românesc – 14.10.2015
România Internațional, 14.10.2015, 12:10
Ministrul
delegat pentru relaţiile cu românii de peste hotare, Angel Tîlvăr, s-a întâlnit
marţi, la Bucureşti, cu o delegaţie a Grupului de experţi ai Consiliului
Europei pentru lupta împotriva traficului de persoane (GRETA). Tîlvăr a
subliniat că traficul de persoane şi fenomenele conexe acestuia, cum ar fi
exploatarea prin muncă, reprezintă unele dintre principalele probleme cu care
diaspora de mobilitate se confruntă. Demnitarul român a spus ca autoritatile au
demarat acţiuni de informare, gestionare imediată a situaţiilor de trafic de
persoane, precum şi acordare de asistenţă în vederea reintegrării victimelor.
Reprezentanţii GRETA se află în România până pe 16 octombrie, pentru a doua
rundă de evaluări referitoare la punerea în aplicare a Convenţiei Consiliului
Europei privind lupta împotriva traficului de fiinţe umane de către statele
care au ratificat documentul.
Propunerea legislativă ca 27 martie să fie
declarată Ziua Naţională a Unirii Basarabiei cu România a fost aprobata marţi
de Senat, urmând să fie dezbătută şi de Camera Deputaţilor în calitate de for
decizional. Iniţiatorul actului normativ este deputatul independent Eugen
Tomac. În expunerea de motive se arată că 27 martie 1918 este una dintre cele
mai semnificative date din istoria poporului român pentru că atunci, după 106
de ani de ocupaţie ţaristă, Basarabia a fost prima provincie românească ce s-a
unit cu România.
Comisia de Cod Electoral a avizat favorabil, marţi,
proiectul de lege privind votul prin corespondenţă elaborat de Autoritatea
Electorală Permanentă. El a fost deja trimis Senatului pentru dezbatere şi apoi
apoi va merge la Camera Deputaţilor unde va primi votul decizional. Potrivit
proiectului de lege, votul prin corespondenţă se foloseşte la alegerile
parlamentare, prezidenţiale şi europarlamentare şi doar de către cetăţenii care
au reşedinţa sau domiciliul în străinătate.
Ministrul justiţiei, Robert Cazanciuc, a afirmat, la
postul public de televiziune, că respingerea de către Senat a proiectului de
lege privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor
Sechestrate afectează interesele României. Decizia finală în acest caz va fi
luată de Camera Deputaţilor. Potrivit lui Cazanciuc, România are obligaţia de a
transpune o directivă europeană din 2014 şi că proiectul de lege a fost făcut
în consultare cu judecători, procurori, specialişti din Franţa, SUA şi Olanda,
care au venit la Bucureşti şi au asistat Ministerul justiţiei la elaborarea
acestui act normativ aflat de mai multe luni în dezbatere publică.
Ministerul Mediului a modificat
regulile pentru desfăşurarea programului Rabla, prin care posesorii de maşini
mai vechi de opt ani le pot schimba cu unele noi. Noile dispoziţii, care au
intrat deja in vigoare, prelungesc data până la care pot fi folosite tichetele
valorice primite de la stat. Astfel, proprietarul unei maşini uzate are dreptul
să se înscrie la unul dintre dealerii auto autorizaţi până cel târziu pe 31
noiembrie, o lună mai târziu decât era prevăzut iniţial.
Companiile româneşti din domeniul
apărării au contractat, în prima jumătate a anului, comenzi pentru muniţie şi
armament în valoare de circa 215 milioane dolari, a anunţat Ministerul
Economiei. Potrivit aceleiaşi surse, aceste contracte vor asigura producţia
până în 2019, unele dintre companiile din domeniu urmând să funcţioneze la
capacitate maximă de producţie. 80% din producţia de armament a României
pleacă la export.