Jurnal românesc – 6.02.2015
Preşedintele României, Klaus Iohannis, l-a felicitat, joi, pe omologul său italian, Sergio Mattarella, cel care si-a preluat mandatul săptămâna aceasta. Potrivit Preşedinţiei de la Bucureşti, în convorbirea telefonică avută, şeful statului român şi-a exprimat dorinţa aprofundării Parteneriatului Strategic dintre cele două ţări, construit pe o relaţie lungă şi solidă. Cei doi oficiali au apreciat că prezenţa unei importante comunităţi româneşti în Italia şi a unei puternice comunităţi italiene de afaceri în România conferă acestei relaţii o dimensiune specială. De asemenea, preşedintele Iohannis a menţionat că una dintre priorităţile sale imediate este dialogul cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Italia. Amintim că cei circa un milion de români care traiesc în Peninsulă reprezintă cea mai numeroasă comunitate de străini.
Florentin Căpitănescu, 06.02.2015, 12:44

Comisia Europeană şi-a îmbunătăţit estimarea privind creşterea economică a României în 2015 până la 2,7%, cu 0,3% mai mult faţă de predicţia anterioară. Această creştere economică, urmată de una de 2,9% în 2016, ar urma să fie susţinută, în principal, de cererea internă şi de revenirea graduală a economiei globale. Consumul privat este aşteptat să rămână robust, pe măsură ce creşterea salariilor, inflaţia scăzută şi îmbunătăţirea condiţiilor de pe piaţa muncii sunt factori care menţin puterea de cumpărare, se arată în raportul Comisiei Europene. De asemenea, este de aşteptat ca investiţiile private şi cele publice să înceapă să-şi revină, iar exporturile să crească. La capitolul riscuri, Comisia menţionează impactul unei posibile deteriorări a situaţiei din regiune, pe fondul conflictului din Ucraina, vecină cu România.
Companii din România şi Marea Britanie ar putea coopera în domeniul industriei de securitate şi apărare, mai ales în condiţiile în care au sprijinul guvernelor celor două state partenere. Este concluzia întâlnirii de profil organizate de Ambasada Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord în România, în colaborare cu Asociaţia Companiilor Britanice din domeniile Apărare, Securitate, Aerospaţial şi Spaţiu, informează Ministerul Economiei de la Bucureşti. La discuţii au participat, între alţii, ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Paul Brummell, secretarul de stat în Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului, Sorin Encuţescu, coordonator al industriei naţionale de apărare, şi reprezentanţi a circa 30 de firme britanice.
Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române (TAROM) va avea în programul de operare din această vară 43 de rute proprii. 36 vor fi cu plecare din România (Bucureşti, Iaşi, Sibiu, Cluj-Napoca) către destinaţii externe, iar şapte vor fi rute interne. Compania a precizat că va relua zborurile pe ruta Bucureşti – Valencia – Bucureşti, în perioada 19 iunie – 28 septembrie. În plus, TAROM confirmă că va creşte frecvenţele pe următoarele curse: Bucureşti – Madrid – Bucureşti (9 frecvenţe/săptămână), Bucureşti – Barcelona – Bucureşti (9 frecvenţe/săptămână), Bucureşti – Stockholm – Bucureşti (4 frecvenţe/ săptămână), Bucureşti – Beirut – Bucureşti (4 frecvenţe/ săptămână) şi Bucureşti – Amman – Bucureşti (3 frecvenţe/săptămână).