Jurnal românesc – 15.08.2014
Ortodocşii, greco-catolicii şi romano-catolicii serbează astăzi Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Marie Mare. Este una dintre cele mai importante sărbători ale Creştinătăţii, în ziua în care, potrivit tradiţiei religioase, Fecioara Maria s-a ridicat cu sufletul şi cu trupul la Cer. Cum devoţiunea faţă de Fecioara Maria este una cu totul aparte la români, foarte multe biserici şi mănăstiri au primit hramul Adormirea Maicii Domnului, iar în perioada în care catolicii formau majoritatea populaţiei Transilvaniei, foarte multe dintre aceste mănăstiri au devenit locuri de pelerinaj. Cel mai important loc de pelerinaj din România este mănăstirea greco-catolică de la Nicula, aflată la aproximativ cinci kilometri depărtare de oraşul Gherla. Azi, mănăstirea este folosită de Biserica Ortodoxă Română, după ce, în anul 1948, călugării bazilitani, în frunte cu superiorul mănăstirii, Leon Man, au fost arestaţi de Securitate, iar complexul monahal a fost confiscat de autorităţile comuniste.
România Internațional, 15.08.2014, 11:50
Ortodocşii, greco-catolicii şi romano-catolicii serbează astăzi Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Marie Mare. Este una dintre cele mai importante sărbători ale Creştinătăţii, în ziua în care, potrivit tradiţiei religioase, Fecioara Maria s-a ridicat cu sufletul şi cu trupul la Cer. Cum devoţiunea faţă de Fecioara Maria este una cu totul aparte la români, foarte multe biserici şi mănăstiri au primit hramul Adormirea Maicii Domnului, iar în perioada în care catolicii formau majoritatea populaţiei Transilvaniei, foarte multe dintre aceste mănăstiri au devenit locuri de pelerinaj. Cel mai important loc de pelerinaj din România este mănăstirea greco-catolică de la Nicula, aflată la aproximativ cinci kilometri depărtare de oraşul Gherla. Azi, mănăstirea este folosită de Biserica Ortodoxă Română, după ce, în anul 1948, călugării bazilitani, în frunte cu superiorul mănăstirii, Leon Man, au fost arestaţi de Securitate, iar complexul monahal a fost confiscat de autorităţile comuniste.
Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a lansat, joi, un îndemn la unitate pentru românii de pretutindeni în lupta lor pentru păstrarea identităţii, subliniind că statul român ar trebui să aloce un buget mai consistent în acest sens. Prezent la lucrările Universităţii de Vară de la Izvoru Mureşului, ministrul de Externe a precizat, într-o declaraţie de presă, că românii pot deveni relevanţi în statele în care trăiesc, doar dacă sunt uniţi. „Mesajul pe care îl am de ani de zile, pentru că lucrez pe această relaţie cu asociaţiile româneşti din jurul României de foarte mulţi ani, este acela de luptă permanentă pentru prezervarea identităţii. Este un lucru pe care în primul rând ei trebuie să îl facă, românii care trăiesc acolo şi adesea în condiţii dificile. Asta presupune mai multă unitate şi nu obosesc să spun acest lucru, mai multă unitate între asociaţiile româneşti, mai puţină competiţie, mai puţine ambiţii personale, mai multă unitate. Pentru că pot deveni relevanţi dacă sunt uniţi în statele respective. Şi, doi, bineînţeles, presupune o acţiune constantă a statului român şi trebuie să recunosc mai mulţi bani alocaţi, mai multe resurse financiare şi aici mai avem de lucru”, a afirmat Titus Corlăţean. Ministrul de Externe susţine creşterea bugetului alocat românilor din afara graniţelor, pe măsură ce apar resurse financiare.
Imigraţia sărăciei din România în Germania este principala temă care preocupă media şi elita politică germană de un an încoace. Catalizatorul migraţiei sărăciei ar fi trebuit să fie ridicarea barierelor pe piaţa muncii la 1 ianuarie 2014. Agenţia Naţională pentru Muncă din Germania a anunţat că teama de o imigraţie în masă a românilor şi bulgarilor în Germania a fost neîntemeiată. Pericolul a trecut şi nu s-a concretizat.
Premierul Victor Ponta a solicitat redeschiderea, în regim de urgenţă, a punctului de trecere a frontierei de la Racovăţ, dar şi modernizarea punctelor de trecere a frontierei de la Rădăuţi Prut şi Stânca, în contextul în care relaţiile cu Republica Moldova şi Ucraina vor fi intensificate după ridicarea regimului de vize de călătorie pentru cetăţenii celor două ţări. El a declarat joi, la Botoşani, că redeschiderea vămilor este cu atât mai necesară cu cât vizele pentru cetăţenii din Republica Moldova au fost eliminate, iar cele pentru ucraineni sunt pe punctul de a fi eliminate. Acum, şi cu Moldova, şi cu Ucraina o să fim mai buni prieteni decât am fost până acum. Ştiţi că pentru cei din Moldova nu mai e necesară viza de intrare. La fel va fi, foarte în curând, şi pentru Ucraina şi nu avem puncte de trecere a frontierei. Am ajuns acum să putem călători, dar să nu avem pe unde, a afirmat primul-ministru. Victor Ponta a criticat reprezentanţii Ministerului de Finanţe şi pe cei ai Autorităţii Naţionale a Vămilor pentru modul cum derulează fondurile de investiţii în punctele vamale. Foarte greu am reuşit să îi mişc pe cei de la Finanţe şi de la Vamă, care tot timpul fac un raport şi zic că se face, dar nu se face. Important este că cele trei vămi, o să vedem dacă cea de la Rădăuţi Prut putem să o susţinem sau nu, dar celelalte două o să vin şi o să verific eu singur, a mai adăugat premierul Ponta.
Senatorul PSD Mircea Geoană a depus ieri la Parlament o propunere de lege privind drepturile veteranilor din teatrele de operaţiuni. „Legea veteranilor din teatrele de operaţiuni” este inspirată din pachetul legislativ promovat de către preşedintele Barack Obama în SUA — Veterans Act, iar iniţiatorii acestei propuneri legislative consideră că „imensa experienţă acumulată de aceşti oameni poate fi valorificată şi în viaţa civilă prin acordarea de către stat a unor facilităţi — cu nimic diferite faţă de cele existente deja în legislaţie pentru încurajarea anumitor activităţi”. De asemenea, Mircea Geoană afirmă că militari români care au activat în teatrele de operaţiuni au nevoie să ştie că statul român îi va sprijini, odată reîntorşi în ţară, şi prin măsuri „pragmatice”.
Echipa de voluntari a Casei românilor din Elveţia a lansat un nou proiect pentru românii din Elveţia: „Parenting in Zurich” a fost creat ca o platformă suport pentru cei care doresc să împărtăşească idei, sfaturi, experienţe legate de parenting în Elveţia. Grupul are şi rolul de instrument de comunicare pentru eventuale întâlniri legate de parenting, ad-hoc sau planificate. În cadrul proiectului are loc şi un Club de limba română pentru cei mici, unde, timp de aproximativ o oră, părinţii, bunicii şi cei mici se pot familiariza cu cântece şi poezii ale copilăriei, într-un cadru organizat. Următoarea întâlnire din această lună are loc vineri, 22 august 2014.