Jurnal românesc – 17.12.2013
România a exportat mobilă de peste un miliard de euro, în primele opt luni din 2013, în creştere cu aproape 15% faţă de aceeaşi perioadă din 2012, potrivit datelor publicate de Asociaţia Producătorilor de Mobilă din România. Cel mai mult mobilier a fost exportat în Germania, Franţa şi Italia. Producatorii romani au mai exportat mobila in Rusia si Statele Unite. Importurile au fost în valoare de peste 250 de milioane euro, în creştere cu 10,6% faţă de 2012..
România Internațional, 17.12.2013, 13:15
România a exportat mobilă de peste un miliard de euro, în primele opt luni din 2013, în creştere cu aproape 15% faţă de aceeaşi perioadă din 2012, potrivit datelor publicate de Asociaţia Producătorilor de Mobilă din România. Cel mai mult mobilier a fost exportat în Germania, Franţa şi Italia. Producatorii romani au mai exportat mobila in Rusia si Statele Unite. Importurile au fost în valoare de peste 250 de milioane euro, în creştere cu 10,6% faţă de 2012..
Toţi conducătorii auto care transportă marfă in Romania cu vehicule utilitare uşoare şi cei care transportă ocazional persoane vor avea nevoie de un certificat de competenţă profesională de la 1 iulie 2014. Proiectul Ministerului Transporturilor care conţine aceste prevederi este pus în dezbatere publică până pe 23 decembrie. În document sunt stabilite şi situaţiile în care transportatorii sunt obligaţi să monteze pe maşini plăcuţe pe care trebuie să fie trecute dimensiunile maxime admise. Ministerul Transporturilor mai propune şi reducerea amenzilor pentru abaterile grave precum transportul fără licenţă. Amenda maximă va fi de 12.000 lei.
Judeţul Suceava din Romania, regiunea Cernăuţi din Ucraina şi municipiul Bălţi din Republica Moldova implementează un proiect de colaborare transfrontalieră de eco-bussines în Carpaţii de Frontieră, cu finanţare europeană. Proiectul, inceput la sfârşitul lunii noiembrie, are o valoare de 715 mii de euro si o durata de realizare de 21 de luni. Obiectivul sau este facilitarea cooperării transfrontaliere între zonele montane din cele trei tari în domeniul marketingului produselor agricole, meşteşugurilor tradiţionale şi turismului ecologic.
Lectori universitari români pot dezvolta cursuri de istoria artei, ştiinţe culturale, în cadrul unui program internaţional „Patterns Lectures 2014/2015”, ce are ca scop cercetarea şi înţelegerea istoriei culturale recente. Proiectul se adresează lectorilor din universităţile de stat din Europa Centrală şi de Sud- Est. Programul îşi propune să documenteze, să analizeze şi să investigheze diferitele aspecte şi practici ale transformării vieţii actuale şi culturii din Europa Centrală şi de Sud- Est începând din anii 60 – 70 şi până în prezent. Propunerile de cursuri ţinute de către lectori din exterior trebuie să fie integrate în cadrul unei instituţii de învăţământ superior de stat şi trebuie să fie realizate în anul universitar 2014/2015. Perioada pentru înscrieri este 16 decembrie 2013 – 23 februarie 2014 iar juriul, format din patru consilieri internaţionali, va selecta 12 cursuri universitare dintre cele inscrise.
Europarlamentarul PDL Petru Luhan şi-a exprimat îngrijorarea faţă de escaladarea campaniei de discriminare a românilor în Marea Britanie şi consideră că ministrul de Externe, Titus Corlăţean, ar trebui să meargă de urgenţă la Londra pentru a discuta cu autorităţile. Europarlamentarul, iniţiator al petiţiei STOP discriminării românilor din Marea Britanie”, s-a intilnit zilele trecute la Londra cu membri ai comunitatii romanesti din aceasta tara. Luhan a declarat ca romanii din Marea Britanie sunt profund îngrijoraţi de escaladarea campaniei de discriminare din mass-media, precum şi de atacurile politicienilor britanici. Pe de altă parte, BBC a difuzat luni seara un reportaj realizat în localitatea braşoveană Apaţa, unde s-a deplasat, de curând, o echipă de poliţişti londonezi, pentru a-i convinge pe săteni să nu mai imigreze în Marea Britanie, dacă nu au un loc de muncă asigurat. Demersul vine după ce aproape 70 de români au fost evacuaţi din adăposturile improvizate pe un teren al unui club de fotbal din Hendon, un district londonez.