Jurnal românesc – 28.11.2013
Preşedintele României, Traian Băsescu, a promulgat Legea care aduce modificări în domeniul serviciilor consulare şi al taxelor percepute pentru prestarea acestora. Potrivit Ministerului de Externe, iniţiatorul modificărilor, actualizarea cuantumului taxelor, inclusiv trecerea la RON, şi a listei serviciilor consulare erau absolut obligatorii. În plus, susţine MAE, era necesară şi armonizarea cu celelalte dispoziţii ale legislaţiei în materie.
Florentin Căpitănescu, 28.11.2013, 11:50
Preşedintele României, Traian Băsescu, a promulgat Legea care aduce modificări în domeniul serviciilor consulare şi al taxelor percepute pentru prestarea acestora. Potrivit Ministerului de Externe, iniţiatorul modificărilor, actualizarea cuantumului taxelor, inclusiv trecerea la RON, şi a listei serviciilor consulare erau absolut obligatorii. În plus, susţine MAE, era necesară şi armonizarea cu celelalte dispoziţii ale legislaţiei în materie.
Românii reprezintă cel mai mare grup de europeni care au primit, în 2011, cetăţenia unui alt stat comunitar, potrivit Biroului de statistică al UE (Eurostat). Astfel, în 2011, 26 mii de români au primit cetăţenia unei alte ţări din spaţiul comunitar. Ei au fost urmaţi de polonezi, cu 11 mii, italieni, cu 7.500, şi portughezi, cu aproape 7 mii. Pe de altă parte, în acelasi an, noii cetăţeni ai UE au provenit, în principal, din Africa si Asia. Aproape trei sferturi dintre cetăţeniile europene au fost acordate de cinci ţări – Marea Britanie, Franţa, Spania, Germania şi Italia, mai relevă datele Eurostat.
Comisia Europeană a adoptat o propunere care prevede eliminarea vizelor de acces în spaţiul comunitar pentru cetăţenii Rep. Moldova care deţin paşaport biometric. Cu aceasta ocazie, comisarul european pentru Afaceri Interne, Cecilia Malmström, si cel pentru Extindere şi Politică de Vecinătate, Stefan Füle, au laudat reformele pro-europene promovate de autorităţile de la Chişinău. Propunerea, care urmează să fie discutată în Parlamentul European şi în Consiliul UE, a fost făcută în contextul în care Rep.Moldova va parafa, vineri, la Vilnius, Acordul de Asociere şi Liber Schimb cu UE.
Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă din Bucureşti anunţă organizarea selecţiei pentru studenţii şi masteranzii care doresc să lucreze, în vara anului viitor, în Germania. Se pot înscrie studenţi şi masteranzi care urmează cursuri la zi, la o facultate de stat sau particulară, acreditată conform legii, colegiu tehnic sau colegiu. Depunerea dosarelor şi susţinerea testului de limbă germană vor avea loc la sediul Agentiei, în perioada 6 ianuarie – 14 februarie. Pentru vara anului 2014, angajatorii germani au disponibile 70 de posturi pentru studenţii şi masteranzii români, precizează Agenţia.
Pensiile vor fi plătite, luna viitoare, cu câteva zile în avans, respectiv în perioada 11 – 23 decembrie, în loc de 14 – 28 decembrie, a anunţat ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu. Ea a propus Guvernului plata în avans pentru ca pensionarii să aibă bani de sărbători. Premierul Victor Ponta a amintit că procedura a fost aplicată şi anul trecut şi a cerut Ministerului de Finanţe să sprijine iniţiativa.